Galina avea vreo câteva zile de când ieșise din spital. Când i-au dat drumul acasă, s-a bucurat, fiind încrezută că a biruit boala ei îngrozitoare, va putea lucra și va achita datoriile mari care sau format în ultima perioadă. Era locuitoare a orașului Chișinău, avea patruzeci și cinci de ani, dar la înfățișare, dacă o priveai de la spate, îi dai cam doisprezece, treisprezece ani: era mică de statură, slăbuță de vreo cincizeci de kilograme și nu arăta bine, era trasă la față și dacă mai înainte era frumoasă, cu un păr negru bogat, cu ochii căprui, cu două gropițe în obraji, acuma arăta cu totul altfel. Om după o boală grea. Părul începu să-i crească, era cam de un centimetru, palidă, cu ochii triști plini de durere. Galina era bolnavă de cancer, doctorii i-au făcut cu două săptămâni în urmă operație la sân, acuma spera că boala a rămas în urmă.
Avea doi copii, un băiat căsătorit, de douăzeci și patru de ani, și o fată căsătorită, de douăzeci și doi de ani. Galina a sunat și i-a preîntâmpinat cu vreo două zile înainte că vine acasă și spera că fata, Rodica, va veni și va găti ceva mâncare, va face curățenie, va împrospăta aerul din casă, însă nu a venit nici fiul Alexandru, nici fiica. Ea sa întristat foarte mult, nu avea putere să facă nici curățenie, nici mâncare, dar și bani nu avea.
S-a așezat la masă și a început să plângă, gândindu-se: „Când am greșit atât de tare că am crescut așa copii egoiști?”
De soț divorțase când copii aveau nici cinci ani, el nici pensie alimentară nu achita și de când i-a părăsit nu a mai dat nicio veste.
Rodica venea tare rar pe la mama sa, încă nu avea copii, lucra la un magazin de jucării trei zile în săptămână. Alexandru era băiat frumos, înalt, fetele iubesc așa tineri, dar era leneș și îi plăcea alcoolul. El avea dificultăți în familie din cauza alcoolului, soția îl alunga din casă și el venea să se plângă la mama sa. Galina auzi sunetul la ușă, sări bucuroasă, sperând că a venit Rodica, dar nu era ea, era vecina Vera. Ele au învățat într-o clasă și toată vremea s-au împăcat bine. Vera avea altă soartă, era înaltă, zdravănă, avea vreo optzeci de kilograme și trei copii, bărbatul era harnic și cuminte, toți îi dădeau ascultare. Ea venise cu plăcinte calde, gustoase cu brânză de vaci. Galinei i-au dat lacrimile: iată cine are grijă de ea – străinii. Vera observase lacrimile Galinei, dar din modestie s-a făcut că nu vede. Ele s-au dat în vorbă și se sfătuiau ce să facă mai departe. Vera îi zise că peste două săptămâni se va duce în Portugalia la curățit vie și la diferite lucrări agricole, are contract unde este stipulat: îi duce până la locul destinat, îi cazează, îi hrănește și în dependență de tufele curățite vor primi bani. Galina a spus că vrea și ea la așa lucru: „Am multe datorii și trebuie să le achit, doar operație mi-au făcut, trag nădejde că mă voi însănătoși”.
Vera i-a promis că vorbește cu angajatorul, un bărbat în etate, îl cheamă Nicanor, și vom pleca împreună. Peste vreo două zile a venit și Rodica s-o vadă pe Galina, fără produse, și nici de gând nu avea să facă curat în apartament. Galina nu i-a zis nimic, dar a venit vecina Vera și i-a zis de toate: și de curățenie, și de mâncare: „ Mama v-a crescut, v-a învățat, nunți la amândoi v-a făcut, iar voi vă purtați mai ceva ca niște străini, nesimțiților, rușine să vă fie. Te-ai dezbrăcat și te-ai apucat să faci curățenie, de nu, pun mâna eu în capul tău și mătur casa cu tine, tu nu vezi că mama ta nu poate?”.
Pe Rodica nici vânt rece nu o trecea de cuvintele spuse de Vera, ea parcă nici nu a auzit, s-a îmbrăcat și îi zise din mers mamei sale: „Mamă, dacă zici că te duci în Portugalia la lucru, când vei veni să mă ajuți să-mi cumpăr mobilă pentru bucătărie”.
„ Doamne, ce copii ai crescut, să-mi facă ai mei așa ceva, îi dau afară din casă”, spuse Vera.
Galina a oftat și nu a spus nimic.
Peste două săptămâni Vera și Galina împreună cu un grup de cetățeni au plecat la lucru în Portugalia. Nicanor i-a cazat, le-a luat pașapoartele, motivând că îi va pune la evidență ca muncitori sezonieri veniți de peste hotare.
Au lucrat prima lună la curățit vița-de-vie. Galinei îi venea cam greu, dar cu speranța că va primi bani lucra din ultimele puteri. La sfârșitul lunii toți muncitorii erau în așteptarea salariului promis, dar Nicanor le-a zis: „ Ce bani vreți? V-am adus la locul destinat, sunteți cazați, vă hrănesc, ce mai vreți? Toate aceste lucruri costă bani”.
Vera era mai îndrăzneață și îi zise: „Aceste condiții sunt în contract, ce facem cu ele. Noi ne vom adresa stăpânului și ne vom jelui, așa nu se poate, dați-ne pașapoartele”. Nicanor, privind-o răutăcios pe Vera, a amenințat: „Eu îți voi întoarce totul, dă-mi oleacă de timp”.
A doua zi nimeni nu voia să iasă la lucru, a venit Nicanor și cu mare greu le-a achitat câte trei sute de euro, spunând că numai atâta le rămâne lor după ce achită el serviciile acordate lor.
Toți s-au dezamăgit. Nicanor nu le întorcea pașapoartele și oamenii nu știau încotro s-o apuce, plecau care și încotro. Au rămas mai puțin de jumătate din muncitorii veniți la lucru, printre ei erau Vera cu Galina.
Galina se simțea rău, pe zi ce trecea vedea că puterea o părăsește. Într-o dimineață nu a putut să se scoale din pat, îi spuse Verei că astăzi va rămâne acasă.
Galina, în singurătatea ei, începuse să-și depene amintirile. S-a născut în orașul Chișinău, într-o familie de oameni inteligenți, tata era profesor de matematică la liceul din oraș, mama – educatoare la grădiniță.
Tata era un bărbat înalt, cu părul bălai și cu ochii negri și contrastul acesta îl făcea și mai frumos, era din fire un bărbat liniștit, deștept și atrăgător. Așa bărbați ușor îi numești: visul oricărei femei. Mama era mică de statură, cu părul negru și cu gropițe în obraji, era destul de drăguță, dar principalul așa înțelegere, așa stimă unul față de altul, așa dragoste cam rar puteai întâlni. În toată dimineața mama se trezea înaintea lui Valentin, așa al chema pe tatăl Galinei, pregătea dejunul și când totul era gata îi trezea pe Galina și pe Valentin.
În toată dimineața pe marginea scaunului pe Valentin îl aștepta cămașa proaspăt spălată și călcată, pantalonii și ciorapii.
Mama venea de la grădiniță mai devreme decât Valentin, gătea cina și îl suna: „Unde ești, Valentin? Peste câte minute ești acasă?” și în acele minute mâncarea era pe masă.
Într-o seară pe la sfârșitul lunii noiembrie, Dana, așa o chema pe mama Galinei, l-a sunat pe Valentin să-l întrebe când ajunge acasă. El i-a răspuns că peste zece minute va fi, dar nu a venit. Dana, neliniștită, s-a pornit sa-l întâmpine, mergea pe cărarea pe care venea el toată vremea acasă și l-a zărit: Valentin zăcea într-o băltoacă mare de sânge. Dana așa de tare a răcnit că a scos toată lumea din case. A fost chemată ambulanța și poliția. Medicii au constatat decesul, poliția a deschis dosar penal, dar totul a fost în zădar, așa și nu a fost găsit făptașul și nici motivul pentru omor.
Decesul tatălui a schimbat viața Galinei și a Danei. Dana nu se putea deprinde cu gândul că Valentin nu mai este, zile întregi nu vorbea cu nimeni, la lucru era abătută, nu se ocupa cu copiii, acasă nu gătea mâncare, nu făcea curățenie. Galina s-a dus după sfat la mătușa ei, sora Danei, Tamara, care a ascultat-o și i-a zis: „Am să vin la voi duminică”.
Tamara era cu vreo patru ani mai mare ca Dana, era înaltă, voinică, avea trei fete și bărbat care lucra, era meșter la orice, dar îi plăcea băutura. Tamara trebuia să facă în fel și chip, să afle când Ion primește banii și să îi ia, altfel el timp de două zile acasă nu venea și bea toți banii, venea la a treia zi boțit și bătut de soartă, de la poartă începea a plânge și biata Tamara îl ierta.
