Ideea de integrare europeană a prins să se vehiculeze în societatea moldovenească, începând cu anul 1998, când a intrat în vigoare Acordul de Parteneriat și Cooperare. Acest lucru însă s-a intensificat mai ales odată cu numirea Guvernului pro-european în frunte cu Ion Sturza (februarie-noiembrie 1999).
Programul de activitate al Guvernului Sturza pentru anii 1999-2002 a fost canalizat într-o singură direcție – integrarea europeană. În scopul realizării acestui obiectiv, Guvernul își propunea să elaboreze și să realizeze Strategia Națională de Integrare în UE, să implementeze cu strictețe prevederile Acordului de Parteneriat și cooperare, să intensifice demersurile politico-diplomatice în favoarea demarării negocierilor privind asocierea R. Moldova la UE. Mai mult, datorită realizărilor și voinței politice a acelui guvern, Comisia Uniunii Europene a propus R. Moldova să fie inclusă în Procesul de Stabilizare și Asociere pentru Europa de Sud-Est ceea ce însemna includerea Moldovei în grupul Balcanilor de Vest.
Aceste evenimente, urmau să aibă loc la Helsinki (Finlanda) la reuniunea Consiliului European (10-11 decembrie 1999), unde s-a adoptat o decizie privind programul comunitar de asociere și asistență în Balcanii de Vest. Dar nu a fost să fie, pentru că la Chișinău se gândea altfel, forțele antieuropene (comunisto-frontiste) din Parlament au demis Guvernul Sturza la 9 noiembrie 1999 (Model aplicat și în 2019 la 13 noiembrie prin demiterea Guvernului Sandu). Semnalul în primul caz și în al doilea a venit de la Moscova cu scopul ca R. Moldova să nu se asocieze și politic la Spațiul Comunitar European.
În acest context, primul Barometru de Opinie Publică (BOP) a Institutului de Politici Publice din 2001 au arătat că 47% din populație susțineau vectorul de integrare europeană și 35% preferau rămânerea în Comunitatea Statelor Independente. Ideea integrării europene a fost susținută în proporție de 60-70 la sută din populație, începând cu 2003 și până în 2011. În 2007 a fost înregistrat recordul susținerii de către cetățenii R. Moldova a vectorului european, mai mare chiar decât al multor țări membre UE. În acest răstimp guvernarea comunistă în frunte cu Voronin devine adeptul „Europa la noi acasă”, cu demararea programului „Satul Moldovenesc” cu concerte și distracții, neglijând totalmente condițiile de trai de la sate.
Începând cu 2011, se atestă o scădere substanțială a susținătorilor vectorului european. Rezultatele BOP din luna noiembrie 2011 arată că doar 47% din populația R. Moldova ar alege integrarea europeană, o scădere cu aproape 15% timp de un an (61 % în 2010). Scăderea susținătorilor vectorului european a fost generată și de apariția ca proiect geopolitic – Uniuniea Vamală Euroasiatică (Rusia-Belarus-Kazahstan), dar nefuncțională în realitate nici până astăzi. Însă motivele serioase scăderii acestui indice este faptul că cetățenii identifică procesul de integrare europeană cu Alianța pentru Integrare Europeană (din partidele – PLDM, PD și PL din 2002). „Astfel, odată cu scăderea reputației partidelor membre ale AIE, scade, concomitent, și numărul susținătorilor ideii de integrare europeană”, menționa Dirk Schuebel, fostul ambasador al UE în Moldova. Așteptările populației privind partidele europene au fost mari, și foarte puține îndeplinite. Nivelul de viață nu s-a îmbunătățit simțitor, iar lupta cu corupția și reformarea sistemului judecătoresc au fost mimate, inclusiv până în prezent. Utilizând situația dată în R. Moldova, s-au conturat din ce în ce mai clar grupuri ostile procesului de integrare europeană: politic – Partidul Comuniștilor, Partidul Socialiștilor, așa numit al regiunilor etc.; administrativ – conducătorii de raioane și municipii (campania antieuropeană din 2018-2019); și o serie de comentatori politici dependenți.
Integrarea europeană este percepută de oameni ca un proces anevoios, în care R. Moldova s-a antrenat de mai mulți ani și care nu mai dă rezultate. Conform ultimului BOP, cele mai stringente probleme, cu care se confruntă zilnic moldovenii sunt: prețurile mai mari decât salariile, care sunt mai mici și sărăcia, 40% din populație spun că nu le ajung bani pentru a-și asigura strictul necesar pentru trai, iar 36% își permit dosr strictul necesar. În pofida acestor dificultăți, R Moldova în toți acești ani a avut necontenit acoperirea financiară de la partenerii externi: PNUD Moldova, MAE al Estoniei, MAE al Cehiei, fundația EURASIA Moldova, Comisia Europeană, Regatul Norvegiei, iar cel mai substanțial din partea Guvernului României.
Efectul scontat al acestor finanțări nu și-au atins, însă, scopul final – îmbunătățirea substanțială a vieții cetățenilor moldoveni. Pe de altă parte, în timpul campaniilor electorale partidele politice organizau concerte fastuoase la Chișinău, Bălți, Comrat cu acoperire de mii de euro din surse netransparente pentru electorat. De la 2014 un partid purta cu autocarele prin sate sloganul „Moldova crește”, în realitate ea scădea, peste 100 de persoane părăseau zilnic R. Moldova. Alt partid de la 2016 încoace flutură cu drapelele roșii sub lozinca „Moldova are viitor”. Un viitor pentru R. Moldova, când în 2020 se îneacă în veceuri. Toți am stat cu sufletul la gură, până am aflat rezultatul căutărilor băiețelului dispărut din Hâncești, pe nume Beniamin. Nu se uită nici cazul de la Orhei (2016), cel de la Sângerei (2018). Cazul nefericit de la Glodeni, al unui alt băiețel de 6 ani, în care și-a pierdut 2 degete de la mână, cu un singur părinte acasă, mama plecată la lucru în Germania.
Pe când în sec. XXI din populația R. Moldova, se folosește de servicii de apă potabilă în mărime 1/2, cea din mediul rural mai puțin de 10 % au acces la un sistem de canalizare. Nimeni nu a luat în seamă protestul a 4 miii de semnatari din mediul școlar pentru aprovizionarea cu apă și apă caldă a WC-urilor școlare (februarie 2020). A venit pandemia, s-au închis școlile și grădinițele și cu asta s-a terminat.
În ultimul timp, tot mai mult se repetă de la tribune înalte lexemul „independență”. Dar cine beneficiază de aceasta?! Numai nu acei care au luptat pentru ea – poporul moldovenesc. Profitorii de astăzi, care își asigură interesele de partid, dar, în primul rând, cele personale. Un stat cu adevărat independent își asigură, în primul rând, bunăstarea și securitatea cetățenilor săi. R. Moldova nu a evoluat în sensul în care fusese gândit în documentul ei de bază: Declarația de Independență de la 27 august 1991. Singura cale a R. Moldova de a fi parte a Uniunii Europene este numai împreună cu România. Altă cale de perspectivă nu există!
