Astăzi, facem cunoștință și vorbim cu Veaceslav Guțuleac, o persoană interesantă, care exercită niște obligații considerate nespecifice sexului puternic – el lucrează asistent social la Primăria comunei Morenii Noi.
— Morenii Noi e satul dvs. natal?
— Da, m-am născut în acest sat, de aici sunt părinții mei, bunicii și bunicile. Am fost șapte copii în familie, din păcate, un frate nu mai este în viață și noi toți, cu excepția surorii, trăim în satul de baștină. Casele noastre se află aproape de cea părintească. Niciunul dintre noi nu a plecat nicăieri, dar în anii ‚90 am fost la munci și eu, și frații, erau vremuri grele.
— Ce profesie aveți? Unde ați lucrat înainte de anii 90?
— Sunt tehnician-mecanic și am avut norocul de a munci cu oameni cunoscuți la acea vreme din fostul sovhoz „Prut”. Am lucrat cu utilajele, am lucrat cu oamenii.
— În această funcție ați ajuns întâmplător?
— Așa a fost să fie. M-am săturat să umblu încolo și încoace, am decis să stau acasă, cu familia și atunci când mi s-a propus această funcție am acceptat, deoarece cunosc oamenii, iubesc copiii – am trei. Ce-i drept, credeam că nu am să mă rețin mult, dar mi-a plăcut și lucrez de patru ani.
— Câți bărbați sunt în raion printre asistenții sociali?
— Dintre 33 de asistenți bărbați sunt vreo 5-6, ei deseori se schimbă, a plecat băiatul din Mănoilești, din Sinești și Ungheni care a plecat la munci peste hotare, care la Chișinău.
— Dumneavoastră și frații nu doriți să plecați pentru totdeauna acolo unde e mai bine?
— Oricât de bine ar fi acolo, oricum acasă e mai bine, noi avem rădăcini foarte adânci în satul natal, aici sunt oamenii dragi.
— Morenii Noi are ceva specific afară de faptul că aici întotdeauna a fost biserica creștinilor baptiști, familiile sunt numeroase?
— Pe când exista sovhozul „Prut” tractoriștii, agronomii, șefii de echipe erau, în fond, din Morenii Noi, mulți învățau în Camenca, Țaul, Soroca, mulgătoarele de asemenea erau din Morenii Noi. Oamenii din sat sunt harnici. La noi și acum, în comparație cu alte sate, sunt mai multe tractoare și combine proprii, avem dinastii întregi de mecanizatori, cum ar fi Dubeniuc, Tcaciuc, Varvariuc.
— Câți oameni nu au de lucru?
— La evidență la Agenția Ocuparea Forței de Muncă se află 20 de tineri, lor le este mai greu să găsească un loc de muncă. Avem mulți beneficiari de ajutoare sociale, ați scris în ziar despre aceasta. În fond, e vorba de familii numeroase, majoritatea au mulți copii, câte 4, 10, 11.
— Această muncă v-a schimbat cumva?
— Înainte munca de susținere a familiilor practic nu se desfășura, acum sunt nu numai asistent și lucrători sociali, ci este creată o comisie specială din care fac parte primarul, un consilier, o asistentă medicală, un profesor, ne întrunim, decidem cui să ajutăm la reparație sau să se conecteze la lumina electrică ori să obțină poliță de asigurare medicală. Obligația mea e să le ajut pensionarilor, copiilor și persoanelor cu dizabilități. Eu deseori mă duc la școală, la grădiniță, mă adresez medicului de familie, ajut atunci când o persoană cu dizabilități trebuie să se prezinte la comisia medicală. De lucru am destul. Desigur, mă susține direcția respectivă, sosește grupul mobil.
— Cred că niciodată nu ați cunoscut viața comunei mai bine ca acum.
— Da, îmi cunoșteam doar sfera mea de activitate, mecanizatorii, iar acum îi știu pe toți copiii, cu ce trăiește fiecare familie, intervenim dacă are probleme, dacă trebuie – ajutăm.
— Povestiți-ne despre familia dvs.
— Am trei copii maturi, două fete și un băiat. O fiică e contabilă, a doua e farmacistă, fiul e viitor programator. Cu regret, tinerii au multe posibilități, afară de una – să-și găsească o muncă decentă. Acum în agricultură aproape toată lucrările sunt efectuate de utilaje. Noroc că există „Lear Corporation”, unii muncesc acolo, sunt duși și aduși, lucrul nu-l lasă, fiindcă salariul ar fi destul de bun.
— Iar soția dvs?
— Irina e felcer cu experiență, de 30 de ani lucrează la punctul medical din sat. Ea de asemenea e din Morenii Noi, a trăit nu departe de noi. Când învățam la școală nu o cunoșteam, mai târziu am făcut cunoștință.
— De obicei, întreb despre planurile de viitor.
— E greu de spus dacă vor rămâne în această funcție, fiindcă salariul e mic pentru un bărbat, însă munca îmi place, cu toate că se adresează de obicei oameni care au probleme. Planuri? Să trăiesc și să lucrez mai departe. Copiii își au viața lor, sper că totul va fi bine.
