Din cerul presărat la tot pasul cu nori negri, fulgere orbitoare încă mai brăzdau cerul. Era atât de aproape de sol, încât aveai impresia că cerul s-a prăvălit pe pământ. După câteva secunde de repaus, în care natura își trage sufletul zgomotele răsunătoare se opresc. Ploaia deasă nu avea nici o milă față de pământul deja ticsit peste măsură de apă.
Detectivul Ignat Păduraru s-a trezit la ora patru dimineața de trăsnetul și fulgerele care au răsunat toată noaptea, văzând că nu-i mai este somn, s-a dus la biroul său, a scos din safeu dosarele să le examineze și după ceva timp auzi sunetul telefonului. S-a mirat, era abia ora cinci dimineața, se gândi: „Cine o fi oare?”. Luă receptorul și auzi adresările unui bărbat într-o rusă stâlcită.
Îmi spune Sabir Omit, aș vrea să apelez la serviciile dumneavoastră ca detectiv.
Ignat l-a ascultat și l-a invitat să vină la biroul lui.
Sabir a venit și a mărturisit: „Sunt din Turcia, din Istanbul, am apelat la serviciile dumneavoastră pentru a îndeplini rugămintea soției mele, Ana. Trebuie să găsim un băiat care s-a născut în anul 1986 la maternitatea din Cantemir, îi spune Victor Busuioc, și Elena Busuioc, care s-a născut tot în această maternitate în anul 1987. Copiii au fost lăsați la maternitate de mama lor biologică, Ana Busuioc, născută în anul 1970”.
Ana
Ana nu-și amintea deloc părinții, s-a trezit la tanti Irina, o femeie permanent beată și numai cu replici urâte la adresa ei și a fiicei sale, Valentina. În copilărie Ana era mereu flămândă, așa era și Valentina, fiica Irinei.
Când fetele au crescut, singure se străduiau să lucreze ca să aibă ce mânca. După ce a terminat clasa a noua, Ana a plecat de la tanti Irina. Avea cincisprezece ani, s-a angajat la lucru după sfatul fetelor din mahala la un șantier de construcție din oraș ca lucrător de rând, îndeplinind diferite lucrări. Acolo l-a întâlnit pe Ion, un tânăr din oraș, el lucra ca brigadier, vorbea frumos și nu peste mult timp i-a spus că o iubește, la crezut și după nouă luni de zile a născut un băiețel, i-a pus numele Victoraș. Ion clar că a dispărut. Ana, aflându-se într-o situație critică, nu avea nici masă, nici casă, a fost nevoită să abandoneze copilul la maternitate.
Ana se mai maturizase și s-a angajat chelneriță într-un restaurant din oraș. Lucrul îi plăcea, nu era atât de greu ca la construcție. Aici l-a întâlnit pe Jan, el era foarte frumos, era student la Universitatea de Drept și s-a îndrăgostit de Ana. S-a început o dragoste mare între tineri, după nouă luni de zile a născut-o pe Lenuța, o păpușă de fată. Dragostea era dragoste, dar Jan i-a spus: „Ana, te iubesc, dar ce să facem noi cu copilul? Eu am planurile mele în viață și ferm îți spun, eu nu vreau acest copil”, Ana, plângând, a lăsat fetița la maternitate.
La restaurant Ana s-a împrietenit cu fetele care lucrau chelnerițe de mai mult timp, ele i-au propus să plece cu ele în Turcia să lucreze într-un hotel din Istanbul. Fetele au încredințat-o că colaborează cu doi frați Mehmet și Yusuf, cu ei vor încheia contract de muncă. Erau șase fete tinere, frumoase. Ana s-a învoit, dorind să uite de Jan și de copiii abandonați.
Peste o săptămână Ana împreună cu fetele au fost aduse ca sclave într-un bordel din Istanbul. Mare i-a fost mirarea văzând unde a nimerit. Mehmet le-a pus într-un rând ca la vitrină să examineze ce marfă i-au adus. Cea mai frumoasă și mai gingașă era Ana, avea ochii căprui frumoși cu gene lungi, nasul drept, buzele frumoase, sprâncenele frumos arcuite și două cosițe lungi frumoase lăsate pe spate. Ea s-a îngrozit, dându-și seama unde a nimerit și în ce calitate.
Pentru fete s-a început o viață de sclave, nu aveau dreptul la nimic, când Ana a întrebat: „Voi ați promis că ne aduceți să fim angajate la hotel ca dereticătoare, dar noi am ajuns să lucrăm la casa de toleranță, noi nu vrem să lucrăm ca prostituate”, Mehmet groaznic a spus: „Voi o să lucrați ceea ce dorim noi, dacă vă revoltați, veți fi pedepsite”, și i-a arătat niște fotografii cu fete bătute și însângerate. Fetele s-au speriat și nu au mai spus nimic.
Ei erau trei frați. Cel mai mare era Sabir, el avea treizeci de ani, era cel mai liniștit și mai cumpătat în toate, conducea viața din bordel, al doilea era Mehmet, avea douăzeci și nouă de ani și al treilea era Yusuf, ei aveau în grija lor să aducă fete tinere frumoase în bordel și să facă reclamă pentru a-i vizita cât mai mulți oameni bogați. Frații au lucrat ani la rând la cel mai bogat om din Istanbul, Ibraim, acela avea mare și două case de toleranță. Ei au lucrat la Ibraim cu credință, erau devotați, au învățat multe, când au adunat bani pentru a-și deschide o casă de toleranță, i-au propus lui Ibraim să le vândă o casă de a lui care era mai mică și de la care el avea venit mai puțin.
Ibraim s-a învoit, le-a vândut încăperea cu condiția că Mehmet în toată luna îi va aduce câte cinci fete tinere frumoase și frații s-au învoit.
Prima dată le-a venit cam greu, dar cu timpul s-au acomodat, aveau clienți care le aduceau fete tinere, îi duceau lui Ibraim, așa cum s-au înțeles, aduceau fete tinere și pe cele mai frumoase le lăsau lor.
Frații conduceau cu clienții care frecventau bordelul, de veniturile care le primeau. Lui Sabir i-a plăcut tare mult de Ana, el a cerut ca ea să nu fie sclavă în bordel, dar să i-o dea lui de soție, însă frații au refuzat categoric spunând: „Noi o să facem mulți bani cu ea, doar vezi cât este de fragedă și frumoasă, lasă că te vei folosi și tu de dânsa când va fi liberă”.
Alte fete suportau mai ușor soarta lor de sclave în bordel, dar Ana foarte greu, mereu era tristă. Sabir vedea cât de greu suporta Ana soarta sa, dar nu putea să o ajute, când avea posibilitate, o mângâia, petrecea cu ea câteva clipe și era fericit, el nu s-a căsătorit, aștepta când frații îi vor da voie să se căsătorească cu Ana.
Când Ana împlinise treizeci și opt de ani, se îmbolnăvise, frații nu mai aveau nevoie de dânsa și i-au dat-o lui Sabir, el era fericit că poate să fie permanent cu Ana.
Sabir avea casa lui, avea o femeie care făcea curat, pregătea bucate, de când s-a căsătorit cu Ana mâncare o pregătea ea. El a consultat-o pe Ana la cei mai buni medici din Istanbul să vadă ce are, de ce este bolnavă, dar toți i-au spus că este sănătoasă, că trebuie să facă niște investigații la inimă. Sabir s-a liniștit și s-a gândit: „La ea este bolnavă inima de atâta suferință”. O proteja la fiecare pas, nu-i dădea voie să lucreze din greu, o ducea pe la case de odihnă, dar tot observa că ea slăbește.
Într-o zi Ana i-a povestit că, cândva, a abandonat doi copii și tare ar vrea ca să-i vadă. Ana a trăit patru ani cu Sabir, era mulțumită de viață, cu timpul se îndrăgostise de dânsul, el era foarte bun și o iubea cu adevărat, își aducea aminte de copii cu durere, dar mai rar.
El și-a amintit cum Ana cu o zi înainte de a deceda, l-a chemat și a spus: „Aici eu am scris pe foaia aceasta de hârtie numele copiilor mei, denumirea maternității” și l-a rugat să-i caute copiii și să le dea banii și bijuteriile pe care le-a agonisit.
Sabir a râs, spunându-i: „Noi amândoi ne vom duce, Ana, în Moldova și îi vom găsi pe copiii tăi, ne vom întoarce cu ei în Turcia, îți promit”. Ana a zâmbit, dar zâmbetul ei era trist, nu mai credea că o să-și mai vadă vreodată copii. După convorbirea lor, a doua noapte Ana a decedat, în tăcere, cu capul pe pieptul lui Sabir. El foarte mult s-a întristat, retrăia, se simțea vinovat că poate puțină atenție a acordat Anei, poate trebuia mai des s-o ducă la medici. Viața pentru Sabir pierduse orice sens, frații îl chemau la lucrul, dar el nu voia, îi învinuia pe ei că Ana din cauza lor s-a îmbolnăvit de inimă.
După o lună de zile de la decesul Anei Sabir a plecat în Moldova. S-a cazat într-un hotel și două zile s-a consultat cum ar putea găsi copiii, l-au sfătuit să angajeze un detectiv.
Sabir așa a și făcut, a aflat numărul telefonului lui Ignat și l-a sunat. Ignat l-a invitat să vină la oficiul lui. Sabir i-a spus amănunțit rugămintea Anei, i-a dat datele copiilor și Ignat i-a spus să aștepte că el îl va suna.
După o săptămână de așteptare Ignat l-a invitat pe Sabir la oficiul lui și i-a povestit: „Pe fiica Anei, Lenuța, am găsit-o și am vorbit cu părinții ei, locuiește în satul Rezeni raionul Ialoveni, într-o familie de oameni gospodari, Rodica și Ion Negară, ei au înfiat-o când avea patru luni și o iubesc foarte mult. Fata lucrează ca croitoreasă la atelierul din sat alături de mama sa, visează la un propriu atelier de croitorie. Mai departe tu trebuie să te duci în sat și să vorbești cu părinții ei și cu Lenuța”.
Sabir s-a învoit, dar i-a spus: „Eu vreau să fie găsit și Victor și apoi să mergem și să vorbesc cu ambii copii”, lui îi era cam frică, dar el trebuia să îndeplinească dorința Anei.
A achitat suma pentru serviciile domnului Ignat și acela s-a apucat să-l caute pe Victoraș.
Aici era situația de căutare mai grea, pe Victoraș nimeni nu a vrut să-l înfieze, el a trăit la orfelinat până când a terminat școala medie, după aceasta l-au aranjat să învețe la școală profesională din oraș, de lăcătuș, de electrician și de sudor. L-au ajutat și i-au dat și o cameră în cămin.
