Astăzi vorbim cu doi băieți talentați care sunt pasionați de o coregrafie neobișnuită și nu numai de ea. Este vorba despre frații Ciobu, Eugen și Roman, ungheneni cu talent înnăscut. Se deosebesc ca flacăra de gheață. Eugen e sociabil, zâmbitor, iar Roman e calm și serios.
— De câți ani nu ne- am văzut? Ce s-a schimbat în acest răstimp?
E.: Nu ne-am mai văzut de patru ani și multe s-au schimbat de atunci. Am absolvit liceul și cursurile de un an și jumătate de designeri animație.
R: Iar eu – 9 clase și am in-trat la Colegiul Agroindustrial, grupa marketing. Am trecut în anul trei.
— Amintiți-vă, de unde a început hobby-ul vostru?
E.: Aveam aproximativ 13 ani când m-au interesat dansurile de stradă, mi-au ajutat televizorul și internetul, apoi l-au captivat și pe fratele meu. Așa am dansat vreo patru ani, evoluam la școală, toți erau surprinși de dansurile noastre. Am fost observați de directoarea educativă a liceului nostru, Valentina Gonțova, care a început să ne tuteleze, datorită ei am fost observați la Palatul de Cultură – Aliona Leșanu a fost foarte atentă cu noi, ne-a ajutat mult și atunci când Roman și-a fracturat piciorul.
R.: Nu l-am rupt dansând, a căzut peste mine poarta de fotbal. Mi s-a spus că nu voi putea merge. Am suportat trei operații. Atunci Aliona a organizat un concert de binefacere ca să-mi ajute mie și unei fete. A fost cu vreo trei ani în urmă.
— Cineva din republică mai dansează așa ca voi?
E.: Dansează. Am participat la campionatele naționale de dans modern și de două ori am devenit campioni. La unul din ele au fost 500 de participanți, competițiile s-au desfășurat pe categorii.
— Sunteți atât de diferiți.
R.: Eugen e mai sociabil, el merge și se înțelege în privința evoluărilor. Eu sunt mai reținut, nu mă prea emoționez înainte de a ieși în scenă, iar fratele are emoții, în special acum, când evoluează formația noastră.
E.: Eu am întotdeauna nevoie de susținerea lui, de aprobarea lui că așa va fi corect, în special când trebuie de luat o decizie. În același timp, el are mișcări mai plastice, iar eu sunt mai rapid. Nimeni nu crede că suntem frați. Eu seamăn cu mama, iar el – cu tata. Apropo, avem o soră mai mică care dansează împreună cu noi.
— Roman învață, dar cu ce se ocupă Eugen?
E.: Avem o școală, în ea învață băieții cărora le plac aceste dansuri. Ne-a luat sub acoperișul său „Linia jizni” unde ne simțim confortabil și avem toate condițiile de lucru. Noi am învățat din internet, cu timpul am acumulat experiență și am decis să o împărtășim altora. Prima jumătate de an ne-a fost foarte greu, deoarece la noi învățau persoane de aceeași vârstă ca și noi, care deseori nu erau de acord cu ceea ce le propuneam noi.
R.: Acum totul e bine, formația pe care am numit- o „Impuls” e unită, suntem cunoscuți și invitați la diferite show-uri.
E.: Așa este. În ianuarie anul viitor avem invițație să participăm la un show în România. Dar deocamdată nu putem spune ceva despre aceasta.
— Ce vă leagă de satul Morenii Noi?
E.: E satul de baștină al mamei, tata e din Brătuleni. Noi ne-am născut în Morenii Noi, eu am învățat acolo până în clasa a III-a. Fratelui și surorii eu le-am ales numele. Aveam o rudă, Roman, el îmi plăcea mult și am început s-o sâcâi pe mama că vreau un frate, Roma, și iată-l. Tot așa am ales și numele surorii. Cu mine învăța o fetiță Mira și toți îi spuneau Mirocika, Mirocika, acum o avem pe Mirocika noastră.
R.: De nu era fratele, eu acum aș fi fost Sașa.
— Cu ce vă mai ocupați afară de dansuri? Ce v-au dat cursurile?
E.: Cursurile i-au fost utile mai mult lui Roman, deși el nu le- a urmat, a creat de acum filme de animație, chiar a fost invitat la un studio din Chișinău. Eu cânt la chitară, desenez bine, dar am învățat singur. E bine să te ridici sus, să obții ceva, e cu mult mai greu să rămâi acolo. Ce-i drept, susținerea părinților ne ajută să obținem succes. Talentul? Poate e de la mama, ea cântă bine, poate de la tata – el desenează bine. Avem un sprijin foarte bun. Înfrângeri au fost, nu e ceva obișnuit, în plus, avem mulți concurenți, sunt și invidioși.
— Ce va fi în viitor?
R.: În primul rând, eu vreau să termin colegiul, apoi am de gând să mă ocup de animație, să învăț. Vreau chiar acum, vara, să lucrez, dar de dansuri nu mă dezic.
E.: Deocamdată toate planurile mele sunt legate de dansuri. Seara mă culc, iar în cap am numai dansuri, dansuri. Visez mișcări, unele chiar le-am inclus în dansuri. Mă atrage scena, la altceva la moment nu mă gândesc. Când voi sta bine pe picioare, atunci mă voi gândi.
