Rădenii Vechi. Și în acest an aici s-a desfășurat tradiționalul turneu de volei organizat de băștinași. Competițiile au avut loc între patru echipe: două din Rădenii Vechi, una din Ungheni ,iar a patra din Chișinău.
Pe locul I s-a clasat echipa ungheneană, II – echipa locală și locul III a fost împărțit între echipele din Chișinău și cea formată din voleibaliștii originari din Rădenii Vechi. Și dacă tot ceea ce s-a întâmplat la 9 septembrie în sala sportivă a gimnaziului a fost sub semnul tradiției, atunci nu a lipsit nici acum gestul băștinașilor de a dona ceva instituției, unde li s-au altoit cele mai nobile calități: mărinimie, inteligență, onestitate, hărnicie, curaj, devotament, sinceritate, bunătate. Vitalie Moisei, unul dintre organizatorii evenimentului de comemorare a profesorilor de educație fizică, spune că au dăruit gimnaziului, mai exact pentru orele de educație fizică, patru saltele și mingi de fotbal și volei. În continuare dânsul mai adaugă că acest turneu de volei îi mobilizează an de an pe tot mai mulți rădeneni împrăștiați în întreaga lume de a reveni acasă. „E ca un fel de întâlnire cu absolvenții”, specifică el.
În acest an după evenimentul sportiv a fost organizat și un concert cu participarea interpretului Adi și a formațiilor folclorice din localitate.