Potrivit unui comunicat de presă, emis de către Serviciul Naţional Unic Pentru Apelurile de Urgenţă 112 din Republica Moldova, săptămâna trecută, în perioada 15 – 21 februarie, la numărul pentru apelurile de urgență „112” au fost recepționate 47 648 de apeluri, cu o medie de 6 806 de apeluri pe zi.
Aceeași sursă precizează că din punct de vedere al localizării geografice, cele mai multe apeluri provin din municipiile Chișinău și Bălți și raioanele Orhei, Cahul, Ungheni, Ialoveni și Hâncești, conform vârstei cele mai multe solicitări au fost înregistate de la persoanele vârstnice. În topul apelurilor se mențin cele de ordin medical. Tipul solicitărilor medicale raportate de cetățeni:
afecțiuni respiratorii, hipertensiune arterială, cefalee, durere intensă abdominală sau de spate,
pacient slăbit cu simptome neclare, durere toracică neclară.
Chemările referitoare de intervenție poliție au înregistrat o medie zilnică de 686 de apeluri.
Cele mai multe chemări de intervenție Poliție recepționate la 112: infracțiuni contra vieții și sănătății persoanei – persoană agresivă, persoană agresată, conflict, gălăgie, din domeniul transportului – accident rutier și automobile parcate neregulamentar.
Referitor la situațiile de accidente rutiere, au fost raportate 323 accidente rutiere neînsemnate, 19 accidente rutiere cu tamponare de pieton, 14 accidente rutiere cu persoane traumatizate și 3 accidente cu transport public.
Intervenția la incendiu a reprezentat cea mai solicitată urgență de pompieri raportată la numărul de urgență, înregistrându-se un număr de 136 de chemări.