Micuții de la grupele „Mugurel” (educatoare Svetlana Brinister) și „Fluturaș” (educatoare Elena Gurdiș și Daniela Cibotaru ) au ridicat dispoziția unghenenilor cu acest mesaj, dar și cu baloanele care le-au dăruit trecătorilor.
Elena Gurdiș ne spune că flashmob-ul face parte din activitățile din cadrul Săptămânii Educației Civice, care se desfășoară la Grădinița „Steluța” din municipiul Ungheni. „La 16 noiembrie se marchează în întreaga lume Ziua Toleranței și noi am promovat mesajul că e important ca din fragedă copilărie să învățăm că toți suntem egali, că trebuie să fim mai buni”, ne specifică educatoarea.
Aceeași sursă ne-a precizat că la Grădinița „Steluța” pe parcursul unei săptămâni s-au desfășurat diverse evenimente și activități pentru promovarea spiritului civic.