Președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, susține că astăzi va fi demis din funcție, iar în locul său, în fruntea Comisiei va fi numit deputatul fracțiunii Partidului Democrat, ex-ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan. Chiril Moțpan, deputat al fracțiunii ACUM Platforma DA, a făcut declarațiile respective pentru Agenția IPN.
Chiril Moțpan menționează că, pe final de mandat, a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko. Potrivit lui, în cadrul întrevederii a discutat despre situația din Republica Moldova, iar oficialul european a menționat că UE urmărește evoluția lucrurilor și că va insista pe reformele în justiție. Chiril Moțpan afirmă că oficialul european și-a exprimat îngrijorarea față de evoluția lucrurilor din ultimul timp.
În cadrul briefingului, Chiril Moțpan a declarat că a avut o întrevedere cu șeful adjunct al Misiunii Statelor Unite în Chișinău, Martin McDowell. În cadrul întrevederii au fost discutate mai multe subiecte, inclusiv intensificarea colaborării cu serviciile speciale ale SUA în vederea investigării fraudei bancare. S-a discutat despre acordarea sprijinului logistic pentru lichidarea stocului de pesticide de pe teritoriul Republicii Moldova, precum și despre situația din zona cu regim sporit de securitate și pericolele regionale. Un alt subiect a fost cooperarea pe segmentul combaterii crimelor cibernetice, inclusiv filajul și interceptările.
În ultima perioadă, Chiril Moțpan a prezentat mai multe informații cu privire la pretinse ilegalități, inclusiv cu privire la delapidări de milioane de lei la Aeroportul Internațional Mărculești, cu privire la filarea și interceptarea discuțiilor telefonice ale mai multor activiști, jurnaliști, experți, precum și cu privire la dubla identitate a fostului lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc.
Acum o oră, deputatul fracțiunii PAS, blocul ACUM Dumitru Alaiba a anunțat pe rețelele de socializare că a renunțat la funcția de vicepreședinte al Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe. „Dacă PD și PSRM și-au luat guvernarea, atunci să și-o asume pe deplin, cu toate consecințele”, a scris Dumitru Alaiba.