Ofițerii anticorupție au fost nevoiți astăzi să tragă focuri de armă pentru reținerea unui polițist, învinuit că ar fi pretins o mie de euro de la un bărbat pentru a-l scăpa de o pedeapsă. Reținerea a avut loc pe strada Mihai Eminescu din capitală, transmite IPN.
CNA menționează într-un comunicat de presă că s-a sesizat în urma unui denunț la linia națională anticorupție. Potrivit denunțătorului, acum câteva zile, un echipaj de poliție l-a stopat pentru traversarea neregulamentară la culoarea roșie a semaforului și pentru că era în stare de ebrietate la volan. După verificare, polițistul l-a escortat la domiciliu, iar ca să-l scape de pedeapsă i-ar fi cerut 1000 de euro.
Potrivit CNA, astăzi polițistul a fost reținut în momentul primirii banilor, dar a încercat să fugă de la fața locului. Pentru a-l reține, ofițerii CNA au efectuat două focuri de avertisment în sus, după care l-au imobilizat.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 10 ani de închisoare.
De la începutul anului, peste 30 de polițiști au fost reținuți de CNA pentru acte de corupție.