„Ceea ce facem e doar o picătură într-un ocean, dar fără acea picătură, oceanul ar fi mai mic” – Maica Teresa, călugăriță catolică de origine albaneză.
Se știe că pentru a înfrunta barierele vieții oamenii au nevoie de oameni, dar așa cum firea fiecăruia este diferită – oferim ceea ce avem în minte și în suflet. De regulă, fiecare dintre noi se străduie să se înconjoare de oameni buni. Apare însă retorica întrebare cum să-i întâlnești în calea vieții, cum să-i apreciezi și să le citești sufletul? În una din lucrările sale scriitoarea Ana Camelia Tetiva, autoare de texte de ficțiune, România, reflecta destul de elocvent portretul și esența omului bun prin felul lui de a fi în raport cu alți oameni: ,,Există oameni care sunt, prin natura lor, luminoși, calzi, alinători de suflete prin simpla prezență, cu o energie care ne pare inepuizabilă și ne întrebăm ce îi susține, ce îi mobilizează, de unde își încarcă bateriile. Ne întrebăm asta pentru că observăm cât de puțin ne ține pe noi soiul ăsta de atitudine și vrem să înțelegem pornind de la premisa că sunt, și ei, oameni ca noi. Nu sunt oameni ca noi, sunt altfel construiți, au altă perspectivă asupra vieții, nu li s-a umflat orgoliul, au rămas curați, chiar dacă, de multe ori, au suferit, au fost trădați, au fost umiliți și nici nu au devenit niște depresivi resemnați după ce „i-a pus viața la punct”. Pe ei i-aș numi eu supra-oameni, chiar dacă nu au creat mari opere de artă, n-au clădit imperii, n-au fost „importanți” după criteriile societății. Ei chiar nu fac umbră pământului deloc, fac pace, fac lumea să pară mai bună, fac diferența fără să-și fi propus să facă asta. Ei par atât de mărunți fiind atât de măreți”.
Pornind de la aceste afirmații deducem că viața ne scoate în cale uneori asemenea oameni de care nu ne rămâne decât să ne încântăm și să ne inspirăm de la ei. Rămâi plăcut surprins când un medic, un vânzător sau un simplu trecător îți zâmbește, îți ascultă păsul, iar atunci când nu reușește vine cu scuzele și explicațiile de rigoare. O face frumos, din inimă și cu multă bunăvoință, fără să te lase cu un gust amar și cu ochii în soare. Poate că nu am avea așteptări prea mari de la viață, dacă nu am fi dezamăgiți în oamenii în care am crezut cel mai mult. Dar așa cum viața este asemeni mișcării Browniene, nu ne rămâne decât să constatăm cât de pestriță și diferită este lumea. Unii își trag cu insistență jăraticul la turta lor, indiferent de consecințe. Alții dau lumină din lumina lor, dezinteresat, astfel făcându-i pe cei din jur mai fericiți și mai împliniți.
