Medicul Iacob Păpușoi, care a activat în cadrul Spitalului raional Cimișlia, a pierdut lupta cu noul coronavirus. Instituția anunță despre decesul doctorului, la câteva zile după ce de COVID-19 a decedat și soția sa, Maria Păpușoi, și ea medic, transmite IPN.
„Cu profundă tristețe aducem vestea despre trecerea în neființă a fostului coleg-medic, care la vârsta de 66 ani a pierdut lupta cu virusul ucigaț. Aducem condoleante familiei, rudelor și celor apropiați în legătură cu dramatică soarta a familiei. Exprimăm cele mai frumoase amintiri și respect pentru activitatea de peste 40 ani în sistemul medical din raion a medicului Păpușoi Iacob”, menționează, într-un mesaj, colectivul Spitalului de la Cimișlia.
Și Maria Păpușoi a activat peste 40 de ani în calitate de medic pediatru-endoscopist.
Până în prezent, în Republica Moldova au fost raportate peste 29 de mii de cazuri de infectare cu noul coronavirus și aproape 880 de decese asociate COVID-19. În rândul lucrătorilor medicali sunt peste 30 de decese.