Autoritatea Națională de Integritate a depistat o diferență de peste 500 de mii de lei între averea dobândită și veniturile obținute de către un funcționar al Serviciului Fiscal de Stat și soția acestuia. Autoritatea va transmite cauza în instanța de judecată, în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate, transmite IPN.
Printr-o hotărâre judecătorească definitivă, funcționarul public poate fi decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, pe o perioadă de trei ani din momentul când averea va fi constatată ca fiind nejustificată.
Acesta va fi obligat să depună declarații de avere și interese personale rectificate.