Zilele trecute în satul Semeni a fost organizat un turneu raional în cinstea vestitului consătean al nostru care a practicat aceste lupte, maiestrului sportului din URSS la lupte libere, Nicolae Pascaru.
Organizatoare a acestor competiții a fost Școala Sportivă din Ungheni, ideea fiind mustuită de directorul ei, Ghenadie Flocea, câțiva ani, ca mai apoi să fie discutată într-un cerc restrâns de amatori ai sportului. Cu timpul în acest cerc s-au mai adăugat persoane care au decis ca ideea, visul să devină realitate, o tradiție a localității.
Astfel, cu sprijinul și suportul mai multor amatori ai sportului iată că turneul a avut loc. Din păcate, „vinovatul” acestui eveniment sportiv nu a fost alături de noi, Nicolae Pascaru mutându-se cu traiul în Rusia. Dar sportivul a fost reprezentat la prima ediție a competițiilor de fratele său, Andrian Pascaru. Sperăm că la anul, la ediția a doua a turneului, să-l avem în proprie persoană pe însuși Nicolae Pascaru. Deci, bazele acestor competiții sportive au fost puse, pe viitor noi, cei care am pus umărul, suportul și cheltuielile, vom face totul pentru ca turneul să prindă rădăcini puternice.