De peste trei luni Tudor Procopciuc ajută direct refugiații din Ucraina, după spusele lui la momentul dat în Ungheni sunt în jur de 700 refugiați. Din acest număr peste o sută sunt copii. Din prima zi, când în Ungheni au sosit refugiați, asociația pe care o conduce s-a mobilizat și le-a întins o mână de ajutor. La început acesta a decis să deschidă un centru de tranzit în incinta hotelului „Vila Verde”, unde le asigura ucrainenilor condiții de trai, trei mese pe zi, toate acestea fiind gratuite. Pe lângă acesta asociația condusă de Tudor a ajutat intens refugiații care ajungeau cu trenul în „Gara Internațională Ungheni”. În prezent acesta mai are în gestiune și Centrul „Speranță pentru Ucraina”, unde zilnic se colectează ajutoare.
— Aveți aici (Nota red: Centrul „Speranță pentru Ucraina”) o mulțime de produse alimentare, haine ele sunt din donațiile oamenilor?
— Într-adevăr, sunt contribuțiile oamenilor cu suflet mare care au dorit să se alăture la această misiune. Mai mulți oameni simpli au donat haine din propria garderobă, sunt și lucruri care le-am primit din donații ale persoanelor din diasporă.
— Activitatea unui astfel de centru nu poate funcționa fără o bună gestionare. E adevărat?
— Da! Nici nu se discută. Am încercat să acoperim cât putem tot necesarul de care era nevoie pentru persoanele refugiate. Au fost mai multe etape: organizarea centrului de la hotel, ne-am implicat activ, când venea trenul cu refugiați în Gara Ungheni, în tren se aflau circa 1500 persoane, iar noi cu o echipă de 80 persoane mergeam zilnic și ofeream apă, mese calde. Activitatea dată se întâmpla la ora 3 noaptea.
— Ați pomenit de o echipă. Cine face parte din ea? Oameni simpli, voluntari, persoane originare din Ungheni?
— Ce ține de resurse umane sunt apropiații noștri din biserica creștină evanghelică „Vineyard Ungheni”, oameni credincioși cu inimă mare, care își iubesc aproapele. Dar și mulți alți voluntari din comunități creștine. Moldovenii noștri au o inimă mare și-au deschis casele lor și au fost dispuși să primească acești oameni speriați. Moldova a demonstrat că poate să fie un bun prieten pentru vecin.
— Autoritățile locale cât și cele republicane s-au implicat, v-au oferit sprijin?
— Ce ține de asociația noastră cu părere de rău nu am primit nici o susținere din anumite fonduri care au fost alocate de guvern, noi activăm din fondurile noastre proprii, donații, sponsori. Ar fi fost frumos dacă și statul s-ar implica alături de noi în această campanie.
— La moment centrul de ajutor social „Speranță pentru Ucraina” de ce duce cel mai mult lipsă: personal, produse de igienă, haine, produse alimentare?
— Nu ducem lipsă de oameni, avem mulți voluntari care ne ajută, chiar și voluntari refugiați, de o nevoie stringentă sunt produsele alimentare, pe care le dăm refugiaților regulat sâmbăta, un pachet acoperă aproape două săptămâni necesitățile alimentare ale unei familii.
— Noi suntem un oraș apropiat de vamă. Ungheniul este un oraș de tranziție pentru refugiați sau sunt și persoane care hotărăsc să rămână aici?
— Primul val a fost unul de tranzit, foarte puțini hotărau să rămână pe termen lung, în al doilea val mai mulți au rămas, aceștia căutau apartamente în chirie sau cazare în centrele de plasament. Noi i-am ajutat pe unii dintre ei să găsească loc de trai, pe unii i-am ajutat să rezolve și unele probleme ce țin de acte, servicii consulare. Vă dați seama oamenii veneau fără buletin nu puteau traversa frontiera, iar noi ne-am implicat și la acest capitol.
— Din câte cunosc ați întreprins o vizită în Ucraina, la moment acolo este război, nu v-a fost frică să organizați această vizită?
— Ne-am gândit la acele persoane care au rămas, care trăiesc în case distruse, cei care duc lipse de alimente și au nevoie de o încurajare, alinare, mângâiere. Aici ne-a venit ideea să organizăm convoiuri umanitare. Riscul este mare, omenește undeva este o frică, nu știi ce te așteaptă, dar motivația și compasiunea a fost mult mai puternică ca frica.
— În Ucraina cu siguranță ați cunoscut mai multe povești care v-au marcat, dar totuși care este cea mai memorabilă?
— Una dintre multele istorii pe care le-am auzit este cea a unei familii din Borodianka (sat din Ucraina) într-o casă obișnuită se adăposteau 8 persoane, pe acolo a trecut armata rusă, un convoi de 65 kilometri, casa acestora a fost bombardată dintr-un avion militar. Toate 8 au decedat. Acestea ni le-a povestit fiul lor. Când l-am întâlnit acesta curăța terenul ca să poată sădi ceva în grădină.
— Noi oferim un ajutor acestor persoane. El este mai mult material dar cum rămâne cu ajutorul moral, psihologic?
— Noi aic, la centru, încercăm se ne axăm și pe acest tip de ajutor, contează ca omul să-și regăsească liniștea în sufletul său. Cei care au ajuns în Ungheni ei trăiesc încă acolo, fiindcă le-au rămas bărbații, părinții, frații. Ei sunt foarte îngrijorați, încerc să le ofer și o consiliere psihologică în postura mea de pastor, slujitor a lui Dumnezeu. Acesta este un ajutor foarte bun consider.
— Cu siguranță sunt persoane care vor să ajute, dar nu cunosc cum să o facă, cum aceștia ar putea contribui?
— Centrul nostru de pe strada Ghenadie Crestiuc din Ungheni este deschis zilnic, aici oricine poate dona haine sau produse alimentare. Organizația noastră are statut juridic, oameni mai pot face transferuri.
