Trei angajați ai Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” vor compărea pe banca acuzaților pentru „încălcarea regulilor de protecție contra incendiilor”, care a dus, în septembrie anul trecut, la aprinderea și arderea edificiului. Procuratura municipiului Chișinău a finalizat urmărirea penală și a expediat dosarul în judecată, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, la 24 septembrie 2020, fiind obligat să ia toate măsurile necesare pentru protecția securității, inclusiv prevenirea riscurilor profesionale, inginerul-șef, care prin cumul era și inginer pentru protecția muncii, a dat indicații tehnicianului superior și subalternului acestuia să execute lucrări de curățenie în încăperea blocului sanitar nr.1, precum și tăierea țevilor din oțel.
Fără a supraveghea lucrările cu polizorul, concomitent cu efectuarea altor lucrări de reparație, construcție și montaj, a fost admis contactul particulelor din oţel incandescente cu materialele arzătoare din nemijlocita apropiere a locului efectuării tăierii, producându-se incendiul, care s-a extins și a cuprins toată clădirea.
Prin urmare, întreg edificiul – obiect arhitectural cu statut de protecție, estimat la 5,3 milioane de lei, a fost distrus. La fel, în urma incendiului au fost afectate și spațiile aflate în aceeași clădire, închiriate de un agent economic, acesta fiind prejudiciat cu 3,5 milioane de lei.
Potrivit concluziilor din Raportul de expertiză judiciară din 24 noiembrie 2020: „Incendiul a început în încăperea blocului sanitar nr.1, în colțul îndepărtat din stânga de la intrare şi apoi, prin sistemul de ventilare, s-a răspândit spre încăperile adiacente (holurile blocului administrativ, sala mare, sala mică). Cauza nemijlocită a incendiului produs a fost contactarea particulelor din oțel incandescente, generate la procesul de secționare a țevilor din oțel cu utilizarea polizorului unghiular, cu materialele arzătoare din apropiere. Nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor stipulate în documentul normativ la efectuarea lucrărilor de tăiere a țevilor din oțel în încăperea în care erau prezente materiale arzătoare, putea să furnizeze formarea sursei de aprindere a incendiului.”
Inculpații sunt cercetați în libertate și pledează nevinovat. Pentru această infracțiune, norma penală prevede amendă sau închisoare până la 2 ani.