Întâlnirea a avut loc în cadrul FILIT 2024, un festival care aduce laolaltă scriitori, traducători și iubitori de literatură din întreaga lume. Tema evenimentului a fost: „Cuvinte care unesc”, și a subliniat perfect misiunea lui la acest festival.
Într-o sală în care aerul părea să fie îmbibat de literatură, Bruno Mazzoni și-a făcut intrarea simplu, dar cu o eleganță care părea înrădăcinată în fiecare gest. De la început, a fost clar: nu venise doar să vorbească despre traducere, ci să arate cum această artă poate transforma lumea în locul unde culturile nu mai au granițe. „Traducerea nu este o trădare, ci o punte,” a spus Mazzoni, iar cuvintele lui au rămas suspendate în aer, la fel ca ideile mari, care nu au nevoie de explicații suplimentare. Publicul, prins între admirație și curiozitate, a descoperit un om care a adus scriitori români în bibliotecile italiene: Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu. Dar nu despre ei a fost vorba în întregime, ci despre cum, în spatele fiecărei pagini traduse, traducătorul devine un regizor invizibil, care permite poveștilor să se desfășoare pe scene necunoscute.
Printre cele mai recente lucrări traduse de Mazzoni se numără romanul Solenoid de Mircea Cărtărescu și poeziile din Variațiuni pe o temă dată de Ana Blandiana. În 2023, el a fost distins cu Premiul Institutul Cultural Român pentru traducerea unei cărți din limba română în italiană, un moment ce a subliniat contribuția sa esențială la promovarea literaturii române pe plan internațional. Bruno nu doar traduce texte; el traduce suflete. Întâlnirea sa cu publicul de la Iași a fost un dialog despre răbdare, pasiune și despre curajul de a rămâne fidel nu doar autorului, ci și cititorului. Fiecare întrebare din sală a fost întâmpinată cu un răspuns ce îmbina rigoarea lingvistică cu o generozitate rară.
În mijlocul acestor momente, a existat și o bucurie personală: fotografia mea cu Bruno Mazzoni, făcută la finalul întâlnirii. E mai mult decât o simplă amintire – este dovada vie că literatura apropie, creează punți și ne transformă pe toți, chiar și pentru câteva clipe, în cetățeni ai aceleiași lumi.
Mazzoni a plecat de pe scena FILIT la fel cum a venit: simplu, dar cu o lumină aparte în priviri. O lumină care ne amintește că traducătorii, deși în umbră, fac literatura să strălucească.
