A trăit o viață cu pasiunea în suflet, iar la bătrânețe i-a devenit cel mai bun aliat. Torsul și împletitul lânii i-au rămas singura ocupație în zilele friguroase, precum și un antidot pentru insomnii.
Dragostea pentru tradiție o are încă din tinerețe, dar pe atunci nu dispunea de timp liber ca să și-o poată manifesta. Pășind deja cel de-al optzecelea prag al vieții, Vera Goian, o femeie din satul Costuleni, spune că dacă în tinerețe, când avea toate aptitudinile pentru astfel de ocupații, nu dispunea de timp, fiindcă lucra la câmp și a mai avut și multe cumpene de trecut, pe când trebuia să-și construiască o nouă casa în dealul satului, pentru că cele două din vale i-au fost inundate. Acum însă dispune de timp liber, dar vederea îi este foarte slabă, iar mâinile scapă deseori firul. Cu toate acestea, dânsa nu se plânge, vorbește cu mândrie despre propriul său muzeu din casă, despre fiecare pereche de ciorapi, mânuși, ciupici sau genunchiere care sunt împletite cu multă dragoste și cu gândul la feciori și nepoți. Pe lângă împletit aceasta a practicat ani la rând și țeșutul țolurilor, acum e prima iarnă în care războiul ei nu a mai țesut. Din neputință, femeia spune că nu a reușit, deși are urzeală și ață colorată, îi vine greu să mai experimenteze vechile pasiuni. Totuși, instrumentul nu rămâne de izbeliște, una din nepoatele sale ține neapărat să-l primească moștenire și să continue ea acest frumos obicei.
„Tot ce am făcut, am făcut din plăcere. Nu m-a obligat nimeni, n-am făcut să-mi dea cineva ceva, nici bani, nici laude. Eu ţes şi cos orice încă de când eram mică. Lucrez de când mă ştiu. Am învăţat de la mama mea arta ţesutului şi a cusutului. Aceea fac: ţes, cos măsăriţe (feţe de masă), tindee (ştergare de perete) şi lepedee (pături). Eu aş putea zice că pentru mine munca e mai mare decât pasiunea, e o patimă. Și am mai avut o patimă, pentru învățătură, fratele și sora mea au învățat de profesori, iar când m-a ajuns și pe mine rândul, mama nu m-a mai dat la studii, a zis că sunt destui doi învățați, iar eu de la 15 ani am fost trimisă pe câmp la lucru. Am trecut prin greutăți, poate și asta ne deosebește de noua generație, care parcă prea puțin mai apreciază ceea ce are la moment”, ne-a povestit Vera Goian printre altele.
Eudochia Goian, profesoară la gimnaziul din localitate, spune că lucrările acesteia sunt adevărate capodopere, pe care dânsa ,atunci când are o expoziție, le expune cu cea mai mare mândrie. „E frumos că generația mai în vârstă păstrează tradiția, că mai poți găsi lucruri atât de frumos făcute și atât de bine păstrate. De la ei preluăm și noi acele tehnici, care până la urmă țin de tradiția comunității și de istoria înaintașilor noștri. De curând am avut o expoziție, trebuia să pregătesc lucrări, mi-a venit foarte ușor să le adun, am mers în vizită la Vera Goian, iar la dânsa am găsit un adevărat muzeu autentic”, menționează profesoara. Tot din spusele ei am mai aflat că în satul Costuleni, arta țesutului, împletitului și torsului încă se mai practică și mai sunt câteva femei în vârstă care poartă această tradiție frumoasă, motiv pentru care Eudochia spune că are toate șansele să amenajeze unul dintre cele mai frumoase și bogate muzee cu astfel de lucrări din regiune.
