Într-o sală de clasă, ne-a întâmpinat profesoara de franceză, directorul educativ de la Gimnaziul Costuleni, Eugenia Prepeliţă. Am luat locul în bancă, precum nişte elevi sârguincioşi de a însuşi lecţia. De data asta, lecţia de viaţă, predată de protagonista interviului. Este una dintre femeile active din localitate. Dar zice că succesul atins se datorează persoanelor pe care le-a întâlnit în viaţă.
— V-aţi implicat în implementarea unor proiecte la şcoală. Anume în urma realizării lor am aflat despre dumneavoastră. Aveţi o colaborare bună cu Opperation Village Roumain (OVR) Belgia. Ne spuneţi despre parteneriatul cu această organizaţie?
— Este o asociaţie constituită din cetăţeni simpli, voluntari din Belgia, Franţa, care contribuie financiar pentru a ajuta satele din România şi Republica Moldova. La noi au venit în 2012. Ne-am întâlnit, le-am expus problemele. În acelaşi an am fost invitată la un atelier în România, iar în 2013 am fost cu ei în Franţa, unde am audiat o comunicare foarte interesantă despre colaborarea între şcoală şi societatea civilă. Anul trecut am fost la Bruxelles, în cadrul unui atelier. Tot în 2014, a fost organizată o şedinţă în Costuleni, cu participarea OVR Belgia, unde s-a discutat despre aprovizionarea satului cu apă. Primul proiect important a fost reparaţia cantinei şcolare, dotarea ei cu mobilier. Ni s-a promis că vom fi ajutaţi să procurăm şi un cuptor în bucătărie. Consider că datorită colaborării cu această organizaţie am pus în scenă legenda satului care se numeşte „Costul Lenei”. OVR a schimbat clima la noi în sat. În această vară toridă ne-am mobilizat cu toţi sătenii. E un exemplu cum trebuie oamenii să îşi petreacă timpul liber, să facă voluntariat. Pentru că astfel ai multe beneficii.
— Aţi prins interes faţă de atragerea investiţiilor. Ce alte proiecte aţi mai pus în aplicare?
— Elaborăm proiecte chiar şi atunci când avem de făcut o modificare în sala de clasă. Ca să schimbăm mobilierul a trebuit să înaintăm un proiect susţinut de Asociaţia Părintească „Viitorul” şi Direcţia Educaţie. Primele investiţii atrase au fost cheltuite pentru procurarea unui microfon. Avem un ansamblu folcloric, desfăşurăm activităţi cu părinţii, dar aveam probleme cu sonorizarea. Apoi, tot cu suportul Direcţiei Educaţie, grupul de iniţiativă „Pentru neam şi ţară” a elaborat un proiect şi am procurat echipament sportiv pentru şcoală. Ulterior, Consiliul Raional Ungheni ne-a ajutat să reparăm sala de sport. Consider că toate sunt posibile de îndeplinit dacă eşti parte a unei echipe bune. Or, la Costuleni anume aceasta şi dă roade.
— Deci, am înţeles corect, la Costuleni, voluntariatul e la el acasă?
— Da, voluntariatul ia amploare. Civismul trebuie să fie insuflat copiilor încă de la o vârstă mică. Încercăm să ajutăm nevoiaşii. Încurajăm elevii să elaboreze proiecte, să vină cu soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor în şcoală. Totul se face prin modelul personal. Şi dacă am învăţat cum să elaborez proiecte, trebuie să transmit cunoştinţele şi celorlalţi. Aceasta e cerinţa timpului, toţi trebuie să treacă prin asta. Pe mine m-a iniţiat în acest sens doamna directoare, Silvia Cornileac, care se implică în toate proiectele, propune idei foarte bune, organizează munca.
— Cum şi unde începe povestea dumneavoastră de viaţă?
— Într-o familie armonioasă, oameni cuminţi şi ospitalieri din satul Valea Mare, în care, după icoană, cartea era la loc de cinste. Am absolvit şcoala din sat. Am fost o elevă bună, activistă. De fapt, şi acum continuu să mă implic în orice mă fascinează. Formarea mea se datorează unor oameni ai valorilor care mi-au insuflat dragostea faţă de frumos, dascălii Andrei Chivriga, Ana Sârbu, Tatiana Ciubotaru, soţii Spicica, Popa, Cenuşă, diriginta mea Valentină Chiriţa. Aceleaşi lucruri le fortific şi în personalitatea elevilor mei. Am absolvit Universitatea Pedagogică de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Activitatea pedagogică am început-o acum 33 de ani, la Pârliţa. Apoi am venit la Costuleni. Nu mă văd în alt domeniu. Sunt director educativ de cinci ani şi mai ocup şi funcţia de preşedinte al comisiei multidisciplinare intraşcolare.
— Se întâmplă să aveţi regrete?
— Eu nu regret nimic, în afară de faptul că persoanele dragi au plecat mult prea devreme din viaţă şi că profesorul nu e remunerat la justa sa valoare.
— Ce atitudine aveţi faţă de politică?
— Sunt dezamăgită de majoritatea politicienilor noştri. O admir pe fosta ministră a Educaţiei, Maia Sandu. Ce schimbări a făcut dânsa şi în ce condiţii… Îmi pare rău că nu a rămas în funcţie. Cred că cetăţenii, în general, sunt dezamăgiţi de partide şi atragem atenţia la persoane. Nu am fost membru de partid, sunt doar simpatizantă. Mai mult mă interesează latura socială.
— Ce pasiuni aveţi?
— Îmi place să călătoresc, chiar şi pe teritoriul ţării, să descopăr Moldova. Abia aştept să vină acasă soţul de peste hotare. Avem casă, copiii au crescut, nu mai vreau acareturi, vreau să călătorim, să învăţăm experienţa frumoasă a altor popoare şi să o transpunem aici, la noi în ţară.
Acest articol este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană şi Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanţat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia Programului.
