Toate autobuzele școlare din Moldova au fost echipate cu dispozitive GPS, iar traseele vor fi monitorizate printr-o platformă digitală, accesibilă online, și prin aplicații mobile. Platforma permite urmărirea în timp real a vehiculelor care transportă elevi, controlul consumului de combustibil, automatizarea foilor de parcurs și optimizarea rutelor. Scopul este de a crește siguranța elevilor și de a eficientiza utilizarea mijloacelor de transport, transmite IPN.
Sistemul a fost implementat cu sprijinul Uniunii Europene, printr-un proiect realizat de PNUD și UNICEF. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, dispozitivele GPS au fost instalate pe parcursul lunilor august și septembrie. Au fost achiziționate 500 de dispozitive GPS, care au fost distribuite direcțiilor raionale și municipale de învățământ și instituțiilor care gestionează transportul școlar.
Proiectul prevede dotarea cu astfel de echipamente și a viitoarelor mijloace de transport, care vor fi cumpărate pentru elevi. În prezent, lotul național de transport școlar asigură deplasarea zilnică a 15 mii de elevi din sate.
Proiectul „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți” include investiții totale de 10 milioane de euro, în perioada anilor 2024-2027, în infrastructura educațională, modernizarea laboratoarelor, activități de orientare profesională și dezvoltarea competențelor digitale pentru adulți.






















