În contextul săptămânii naționale de prevenire a suicidului tinerii de la Centrul Comunitar Măcărești au organizat o sesiune de informare pentru elevii clasei a VII – a din cadrul Liceului Teoretic „Elada”.
La eveniment au participat 12 tineri. În cadrul activității, aceștia au formulat câte o definiție proprie pentru termenul „suicid”, accentuînd astfel faptul că fiecare percepe acest fenomen într-un mod diferit. Au privit filme educative, au participat la discuții, unde s-au expus și au ascultat părerile celor din jur. Au analizat date și în final și-au făcut propriile concluzii.
Dumitru Stoica, preșe-dintele Centrului Comunitar Măcărești, ne spune că sesiunea de informare a fost mai mult decât necesară, iar faptul că a fost primită bine în rândul tinerilor la motivat să mai vină cu provocări de acest gen. „Am observat entuziasmul în privirile celor prezenți, fapt care mă motivează pe mine și întreaga echipă să mai organizăm așa activități pentru tineri. Sincer să fiu, organizarea acestei discuții publice a fost o provocare pentru noi, nu e ușor să motivezi tinerii să participe la o discuție despre suicid, care e una dificilă și emoțională”, a mai precizat acesta.
În timpul acestei acti-vități participanții au discutat și cu polițistul de sector, Tudor Munteanu, care a venit cu o serie de recomandări și sfaturi pentru persoanele care se confruntă cu anumite probleme sau care sunt martorii unor avertismente suicidare.
La final tinerii au făcut bilanțul zilei, venind în același timp cu un feedback constructiv asupra evenimentului la care au participat. „Mie mi-a plăcut la activitatea de la Centrul Comunitar Măcărești. Sunt pentru prima dată aici și chiar nu mă așteptam să fie așa de interesant. Foarte mult mi-a plăcut faptul că fiecare dintre noi a avut ocazia să vorbească și cei din jur au acceptat fiecare părere”, a menționat unul dintre participanți.
Motto-ul activității a fost cunoscutul citat: „Un om poate schimba sala, sala va schimba orașul, orașul va schimba țara și țara va schimba o lume întreagă”. Cu această idee au plecat acasă tinerii care au participat la discuție și cu o dorință imensă de a-și ajuta semenii.