Născută într-un sat de răzeși care se ocupau cu agricultura, dar care își îndeplineau și obligația de ostaș – chihaie – ostaşi grăniceri (și până în zilele noastre la Frăsinești este un punct al Poliției de Frontieră), Anas-tasia Baxan duce cu stoicism și mândrie tradiția neamului său. Împreună cu jumătatea sa lucrează pământul, soțul a fost angajat toată viața la pichetul de grăniceri din localitate, iar ea este meșteriță populară.
Dânsa are acasă o zestre mare și ne invită cu insistență la ea, la Frăsinești. „Am o poveste de viață ca în filme. Nu am copii biologici, doar un băiat adoptat, care acum e stabilit cu traiul la Moscova. Aș pleca la el, nu am pașaport. Acum umblu pe la diferite instanțe ca să-mi restabilesc certificatul de naștere, unde este stipulat un an de naștere, dar în realitate sunt născută în altul. Offf, e tare greu! La Chișinău mi s-a spus că nu au nimic referitor la anii grei de război. Doar poate în arhiva școlii se mai păstrează ceva. Dar… nu știu nici acolo dacă mă vor ajuta”, îmi spune interlocutoarea mea.
Amintiri multe o năpădesc și nu știe care să mi-o evoce prima. Sare de la un subiect la altul, fără a mă debusola. Îmi povestește aproape cu lux de amănunte povestea relației cu rudele soțului, momente emoționante din copilăria feciorului, dar ajungem și la pasiunea ei de a țese prosoape. Învață de la mama și de la colegele ei de școală încă fiind o copilă. „În pauzele dintre lecții învățam. Mama nu prea îmi permitea că eram încă micuță, dar mie îmi plăcea grozav să cos, să croșetez și să împletesc”, își aduce aminte cu drag meșterița. „Noaptea mi se arătau toate ornamentele și ziua le coseam”, își continuă dânsa mărturisirile.
La simpozionul „Prosopul – cartea de vizită a sufletului neamului” meșterița a prezentat un prosop numit „cinci ițe”, care se utiliza în tinerețea ei la nunți pentru învelirea pâinii „ca să fie caldă”. Din acesta „cinci ițe” mai are unul și o să facă o față de masă. „Acum toate prosoapele le reinventez, adică le dau o nouă folosință. Spre exemplu, multe devin pestelci. La evenimentul de la muzeu am și arătat participanților un atribut de acest fel pentru mirese. Au rămas uimiți. Am multe prosoape și lumea nu le mai utilizează așa cum o făceau altădată. De aceea, încerc să le găsesc un rol în gospodăria mea”, îmi mai spune Anastasia Baxan.
O întreb câte prosoape are. Îmi răspunde sfioasă că nu le știe numărul. Le face cu „cruciocul” și confecționarea unui prosop poate să dureze de la o lună de zile până la două. „Mai țes covoare, fac bluzițe în stil național. Vreau să vă spun că le-am țesut cu lacrimi, fiindcă nu am avut o viață ușoară”, încheie discuția noastră Anastasia Baxan, fiică a vechilor răzeși ai lui Ștefan Voievod.
Iulia Iachimovschi, bibliotecară în comuna Măcărești, ne-a spus că unele dintre prosoapele meșteriței se vor regăsi și în colțișorul dedicat istoriei localității din incinta bibliotecii.
