Săptămâna trecută, în satul Zagarancea, în prezența mai multor reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelul I și II, a președintelui Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco, a directorului Școlii Sportive Raionale Ungheni, Victor Graur, și a secretarului Federației Raionale de Fotbal Ungheni, Vitalie Barila, a fost dat în exploatare ministadionul cu înveliș artificial. Acesta a fost renovat de administrația publică locală, împreună cu voluntarii și părinții juniorilor echipei FC Zagarancea care își desfășoară antrenamentele pe acest teren sportiv.
În cadrul evenimentului, președintele FMF, Leonid Oleinicenco, a oferit mingi pentru echipa de juniori. Totodată, dânsul a dat asigurări că federația va dona un covor artificial pentru cel de-al doilea stadion din localitate, care a fost inițial teren de tenis de câmp.
Vasile Gaviuc, primarul comunei Zagarancea, a notat pe pagina sa oficială de facebook că pe stadionul mare de fotbal va fi instalat un sistem de irigare ca să fie asigurată creșterea uniformă a stratului natural de iarbă, începând de anul viitor.
Reamintim cititorilor că FC Zagarancea a câștigat numeroase competiții naționale și internaționale, astfel, micii fotbaliști devenind campioni de mai multe ori.