La data de 16 decembrie în municipiul Bălți a avut loc ultima etapă a Campionatului Republicii Moldova la tenis de masă, categoria de vârstă anul nașterii 2006 și mai mici. Echipa Școlii Sportive municipale Ungheni, compusă din Nichita Mandatari, Sergiu Nazaria și Gabriel Didu au ocupat locul III, un loc foarte bun, ținând cont că au participat 16 echipe din toată republica. În acest context, la data de 17 decembrie în municipiul Bălți a fost organizată Gala celor mai buni tenismeni ai țării, invitați fiind oficialități de la Ministerul Educației și Cercetării, Federația de tenis de masă din Moldova, Administrația Publică Locală, precum și sponsori. Într-o atmosferă de sărbătoare, în prezența lui Moș Crăciun și a Albei ca Zăpada, celor mai buni tenismeni ai anului 2023 li s-au înmânat diplome, medalii, cupe și cadouri.
La acest sfârșit de an, Vă aducem mulțumiri tuturor susținătorilor acestei probe inteligente de sport „Tenis de masă”. Pace pe Pămînt, să dăinuie bunătatea în fiecare dintre noi! Sărbători frumoase și liniștite!