În jur de 150 de tractoare au fost aduse ieri, 9 decembrie, în Piața Marii Adunări Naționale, în semn de protest. Agricultorii le cer autorităților să le audă problemele și să vină cu soluții. Este vorba despre compensații pentru cea de-a două grupă de cereale, dar și despre mai multe prevederi din politica bugetar-fiscală pentru anul 2021. Agricultorii susțin că vor sta cu tehnica cu în PMAN până autoritățile vor veni cu un răspuns pe măsură, transmite IPN.
Vasile Mîrzenco, director executiv al Federației Naționale a Fermierilor, a spus că agricultorii sunt nevoiți să protesteze din cauza tratamentului iresponsabil față de ei și față de domeniul agricol în ansamblu. „Noi din vară protestăm și am solicitat Ministerului Agriculturii, Guvernului, Parlamentului să ia măsuri, să suplimenteze Fondul de subvenționare, fondul de compensare a pierderilor fermierilor, care au suferit de secetă. Cu regret, am ajuns la finele anului și constatăm cu mare indignare că ei ca și cum au uitat că în Republica Moldova sunt sate, sunt producători agricoli, care dau locuri de muncă la mii și mii de oameni. Dar azi nu putem să-i salarizăm, nu putem să ne pregătim de următorul sezon agricol, pentru că noi nu ne putem onora datoriile pentru anul curent față de furnizori, față de bănci”, a spus Vasile Mîrzenco.
Oamenii nu vor pleca din Piață dacă autoritățile nu le vor auzi revindecările. Potrivit lui, nu se calculează câte miliarde de lei au pierdut agricultorii în acest sezon. Și aici nu este vorba doar despre venituri ratate, ci despre cheltuieli și datorii. „Guvernul ne propune compensații de o sută, o sută și ceva de lei, dacă raportăm la suma de 60 de milioane de lei, care spune ei că ar fi disponibilă pentru aceste compensații, la 530 de mii de hectare de teren agricol însămânțat cu porumb”, a spus Vasile Mîrzenco, precizând că sunt mult mai mari cheltuielile.
Ion Plămădeală, agricultor din sudul țării, a spus că ramura agricolă este în pericol. Este nevoie de voință politică pentru a o salva. „De aici, din Piață, o să plecăm atunci când o să fie luate decizii, care vedem că salvează agricultura”, a notat Ion Plămădeală. Potrivit lui, oamenii își vor lua tehnica și se vor întoarce acasă atunci când vor fi operate modificări la politica fiscală și la bugetul de stat pentru anul viitor.
În total, la intrările în oraș, agricultorii din raioane spun ca au parcate circa două sute de tractoare.