Încă câteva familii ajutate, încă câţiva copii fericiţi. Şi toate acestea datorită unui grup de tineri din oraşul Ungheni, care au pus bazele unui proiect de caritate în vara anului trecut. Sunt puţini: Doina Michicin, Mădălina Michicin, Eugen Fusu, Victor Ceban şi Kiril Koreaghin, dar care, pe lângă activităţile lor de bază, reuşesc să adune cele mai impresionante poveşti ale copiilor nevoiaşi.
„Vrem să le schimbăm lumea acestor copiii cât de puţin, de multe ori suntem mişcaţi până la lacrimi de ceea ce vedem, la auzul doleanţelor acestor copii inocenţi”, spune Mădălina, elevă la un liceu din oraş.
Zilele acestea ei au vizitat două familii. Istoriile lor sunt cutremurătoare. O mamă îşi creşte singură 3 copii. Tata a părăsit familia pentru că băieţelul cel mijlociu are dizabilităţi mintale. „Singura dorinţă a copiilor este să crească mari şi să plece peste hotare pentru ca să-şi ajute mama”, spune Eugen Fusu, asistent social. Pentru că locuiesc cu chirie, au nevoie chiar şi de cele mai elementare obiecte de uz casnic. De aceea tinerii i-au procurat un reşou electric din banii donaţi de un agent economic. Tot pentru ei au adunat hăinuţe şi produse alimentare.
Tinerii au mers şi la o familie din satul Gherman, istoria căreia au cunoscut-o din paginile ziarului „Unghiul”. Aici un tată creşte şi educă singur 4 copii. Mama i-a părăsit cu doi ani în urmă, iar de atunci niciodată nu a dat pe acasă pentru ca să-şi vadă feciorii – cel mai mic are 5 ani, iar cel mai mare – 15. Pentru această familie ei au colectat hăinuţe, încălţăminte, dar şi produse alimentare.
Tatăl copiilor mai îngrijeşte şi de bunica lor, care are vreo 80 de ani, iar unica sursă de venit este ajutorul social. Tatăl spune că nu se poate angaja, căci îndeplineşte şi rolul de mamă în familie. Desigur, le-ar trebui mai multe. Au nevoie şi de o maşină de spălat, iar copiii visează la un calculator.
„Am întâlnit familii care o duc foarte greu, dar care luptă din răsputeri pentru ca din puţinul pe care îl agonisesc să le ofere copiilor tot ceea de ce au nevoie. Cu regret, am rămas surprinşi şi de persoane tinere, sănătoase fizic, dar care au lăsat mâinile în jos, nu mai doresc să muncească, şi-au pierdut speranţa în ziua de mâine, consumă alcool”, spune Doina.
La apelul tinerilor – „Şi tu poţi schimba lumea unui copil” – se poate alătura fiecare dintre noi, căci unele haine sau lucruri nefolosite pot prinde bine altora, mai trişti ca noi. Apropo, proiectului deja s-au alăturat persoane nu doar din raionul Ungheni, dar şi din Bălţi, Teleneşti, chiar şi de peste hotarele ţării.