Am spus deja că îmi plac femeile energice, optimiste, de succes, puternice, încrezute în forțele proprii. Dar cui nu plac ele? Astăzi facem cunoștință anume cu una dintre ele – proprietara ÎI „Șheva bun”, Tatiana Podgornîi-Ternovschi.
— Produceți impresia unei femei de afaceri, încrezute, sau este o aparență?
— Probabil sunt foarte energică, ca și soțul meu. Și nu pot fi de acord că lângă un astfel de bărbat îți poți permite să te relaxezi, el se va plictisi repede și eu însămi mă voi plictisi. Nu vreau să rămân în urma lui, trebuie să țin pasul. Copiii noștri sunt la fel de mobili și întreprinzători. Avem trei – un fiu și două fiice, cea mai mică nu are încă doi ani.
— Numele de familie Ternovschi este cunoscut în Ungheni, vă obligă la ceva?
— Eu sunt Podgornîi-Ternovschi, am păstrat numele de fată. Mă simt foarte confortabil cu numele Ternovschi, sunt mândră de el, este o familie minunată. Cercul de comunicare? Îl avem pe al nostru – tineri, oameni de afaceri.
— Aveți o poveste de iubire interesantă.
— Așa este, ne-am întâlnit cu Dionisie în Italia, deși în Ungheni până atunci trăisem pe aceeași stradă. Am făcut cunoștință datorită mătușii sale, ea, ca și mine, lucra în Italia și ne cunoșteam. Eu închiriam un apartament mic – nu-mi place să trăiesc împreună cu câțiva oameni, iar mătușa lui, care le ajuta tuturor, m-a rugat să-i găzduiesc nepotul cu un prieten pentru o vreme, de asemenea din Ungheni. Am fost oarecum jenată, dar m-am liniștit, mi-am spus că nu am ce-mi face griji, sunt buni, unul este fiu de doctor, al doilea – al unui antrenor.
— Cum ați ajuns în Italia?
— Era în anul 2000. Atunci toți o duceau greu. Mama voia să meargă în Italia, unde de o jumătate de an trăia sora mea. M-am gândit, de ce ar trebui mama să meargă acolo ca să cumpere ceva pentru familie? Așa că am plecat eu, deși mulți se uitau cu nedumerire, cum de părinții îi dau voie fetei de 19-20 de ani să plece singură. Dar eu eram încrezută în sine, iar părinții mei știau că nu voi face nimic rău. După școală, am intrat la universitate prin corespondență și am plecat la lucru.
— Poate că era mai ușor să se adapteze unei fete?
— Nu, nu mi-a fost ușor acolo, în familie eram cea mai mică dintre trei copii, am fost răsfățată. Mi-e rușine să spun, dar nu știam să gătesc deloc. Acum nu mă tem de nici o muncă, de nimic. Acolo am făcut curățenie la o familie aproximativ șase ani. Am închiriat imediat un apartament, foarte repede am învățat limba.
— Câți ani ați trăit în Italia?
— 12 ani, 10 dintre ei împreună cu soțul. El s-a aranjat acolo destul de bine, foarte repede a însușit limba la un nivel înalt. Cu timpul, eu am închiriat un bar, iar el a făcut cunoștință cu un bărbat cu care colaborăm până azi. Ne-am mutat într-un alt oraș, s-a născut fiul nostru și am stat acasă cu el timp de doi ani. A început să-mi placă gătitul, să coc prăjituri, să fac ravioli, să experimentez. Acum mă ocup cu plăcere de afacerea mea, pregătesc laboratorul.
— Ați avut parcă un salon de înfrumusețare?
— Îi spun mereu soțului că sunt un soldat universal și pot să fac totul, să cos, să deretic, să gătesc, dacă este necesar, pot schimba ștergătoarele la mașină. Totul vine de la sine. În general, cred că o persoană poate face orice dacă dorește. De aceea nu înțeleg tinerii când se plâng că nu au ocupații, că nu reușesc, că nu pot. Așa e mai ușor să te justifici. Apropo, când stam acasă cu fiul meu în Italia, am decis să organizez nunți. Astfel, timp de trei luni am pregătit 4 nunți. Nu știu, reușesc poate de aceea că soțul meu mă sprijină în toate și mă însuflețește.
— De ce ați decis să vă întoarceți acasă?
— În legătură cu magazinul italian trebuia să călătorim des încolo și înapoi, prin urmare, am decis să ne mutăm la Ungheni, unde trăiesc părinții noștri. Banii niciodată nu sunt suficienți, dar există și lucruri mai scumpe decât ei. Am deschis aici un salon de înfrumusețare. Aceasta este o afacere bună, dar în cazul în care lucrezi singur și îți place, însă eu voiam să gătesc. Atunci stam acasă cu bebelușul, nu aveam ocupație și am început să coc torturi, la început pentru familie, apoi pentru prieteni, să gătesc pelmeni, lasagna și așa am ajuns să înființăm „Șheva” – noi adesea spunem că dorim ceva, așa a ieșit „șeva”. Până la deschiderea oficială a întreprinderii a rămas vreo lună. Acum pot spune un lucru, că sunt o femeie fericită – am un soț înțelegător și de încredere, copii frumoși, părinții sunt aproape, fac ce-mi place.
— Un vis?
— Să deschid propriul restaurant. Dar cel mai important e ca familia să fie sănătoasă. Pentru aceasta ducem un mod de viață sănătos, încercăm să nu ne îmbolnăvim, îmi îmbrac copiii foarte ușor chiar și în timpul iernii, nu au ștrampi sau căciuli. Soțul râde mereu: „Cine este bolnav? Fără permisiune? Peste o jumătate de oră să fie sănătos”. Ajută.
