Sfârșit. Început aici.
Polina nu știa ce să facă, o săptămână a trăit la mătușa ei Galina, o ajuta prin gospodărie. Într-o zi, văzând-o pe Zina, i-a dat în gând și a scris o scrisorică lui Burak, rugând-o pe ea să o transmită lui. De la Zina a aflat că Burak umblă la lecții și că e totul normal. Bineînțeles, Zina nu i-a transmis scrisorica lu Burak, în schimb i-a spus că Polina se căsătorește cu un tânăr din sat, așa vor părinții ei, dar cred că nici ea nu e împotrivă, fiindcă cândva ea s-a întâlnit cu tânărul cela.
Burak nu a crezut nimic din ceea ce i-a spus Zina, el era băiat deștept și nu o dată i-a spus Polinei să se ferească de ea, fiindcă este o fată rea.
Când el rămase fără cunoștință pe asfalt, bătut de frații Polinei, a avut noroc de un vecin care a sunat la salvare și au venit, l-au luat și a primit îngrijiri medicale. El era bătut cu cruzime, dar frânturi nu a avut, și organele interne nu au fost afectate, a avut contuzie. Organismul tânăr și puternic a rezistat și timp de o săptămână Burac și-a revenit. Se gândea permanent la Polina, vroia s-o vadă, să știe ce face ea, cum se descurcă de una singură cu așa frați și așa tată.
Într-o zi s-a sfătuit cu doi prieteni să meargă în satul Polinei, să se întâlnească cu fata. Au urcat în mașină și s-au pornit în sat. De la oamenii din sat au aflat unde trăia Polina. Au ajuns acasă și au intrat în ogradă. Spre norocul lor Ilie nu era acasă, frații erau plecați din sat și au găsit-o doar pe Cristina. La întrebările tinerilor Cristina a spus că Polina a doua zi a fugit de acasă și nimeni nu știe unde este ea. Burac a rugat-o foarte mult să-i spună adevărul, însă Cristina se jura că acesta este adevărul și nu știe unde este fata ei.
Tinerii au pornit înapoi la oraș. Burak era foarte trist, nu-și găsea locul. Peste o săptămână Ilie își aduse fiica acasă de la Galina și tot în seara ceea el s-a sfătuit cu Cristina s-o ducă noaptea pe Polina la Mărioara, era în sat o femeie care făcea vrăji, ajuta fetele care au greșit să scape de rușine. Cristina nu voia și îi zise: „Acesta e un păcat foarte mare, dacă se va naște un copil viu, ce vei face?”. „Dacă nu vrei să mergem la Mărioara, să știi că te omor și pe tine și pe fiica ta”.
Așa că Cristina a doua zi s-a dus la Mărioara și s-a înțeles că seara va veni cu fata și ea cu metodele ei o va ajuta pe Polina să scape de copil. Polina nu știa nimic de vorbele părinților și seara a mers liniștită la Mărioara. Cristina i-a spus că aceea îi va trage cărțile. Când au ajuns la Mărioara, aceasta i-a dat Polinei să bea un fel de ceai, pe urmă alt fel de ceai, ea nu înțelegea pentru ce trebuie să bea. Peste vreo douăzeci de minute au început durerile nașterii, așa a durat toată ziua și spre seară Polina a născut un băiețel. I-a auzit plânsul și și-a pierdut cunoștința. Cristina i-a dat Mărioarei banii promiși, dar nu știa ce să facă cu copilul. Mărioara i-a zis: „Eu am făcut ce ți-am promis, dar mai departe nu e treaba mea”. Atunci Cristina a mai scos o sută de ruble și i-a spus: „Fă lucrul până la capăt, dacă mă duc dimineață cu copilul și cu fata, Ilie ne omoară pe toți trei”.
Mărioara a băgat copilul într-un sac, s-a dus la robinetul din grădină și l-a ținut sub apa rece până el a încetat să se mai zbată și nu a mai plâns. A luat hârlețul și sub un nuc din grădină a îngropat copilul. Când peste câteva ore Polina și-a revenit, prima întrebare a fost: unde îmi este copilul? Femeile într-un glas i-au spus: copilul a decedat. Polina răcnea, plângea repetând: „Mă mințiți”.
În sfârșit Mărioara i-a spus: „Haide să mergem și îți arăt unde l-am îngropat, că nu era să țin copil mort în casă”. Polina grăbită s-a pornit în grădină la locul care i l-a arătat Mărioara, ea s-a lăsat în genunchi și începu plângând cu mâinile să sape ca să scoată copilul din groapă. În timpul cela venise Ilie să vadă ce se petrece la vrăjitoare acasă, și i-au spus: „Iată Polina săpa cu mâinile să scoată copilul din groapă”. Ilie, înfuriat, luă hârlețul care îi stătea la îndemână rezemat de casă și în fugă se porni spre Polina, o lovi tare peste cap. Fata căzu fără suflare pe spate, din degetele rănite de la săpatul gropii curgea sânge.
Era o noapte de vară frumoasă, liniștită, martori la tragedia din familia Furtună era luna care strălucea pe cer și stelele care apăruse. Liniștiți își făceau apariția greierii și micuțele broscuțe care la fel erau martori la tragedia fără margini care avea loc. Pe fereastra care ducea spre grădină priveau îngrozite Mărioara și Cristina. De odată vrăjitoarea tresări și o împinse pe Cristina afară din casă, zicându-i: „Eu mult rău am făcut în viața mea, dar acesta e prea mare, plecați de la casa mea”.
Cristina în neștiință ieși din casă strigând: ”Fata mamei, ce am făcut noi?”. Ilie, auzind-o, îi zise: „Închide gura, cățea ce ești, din pricina ta totul s-a întâmplat”.
El se luase în mâini și îi zise: „Ajută-mă s-o ducem de aici, aproape de casa Mărioarei este cariera de piatră, o vom arunca în carieră, mâine muncitorii vor găsi-o și ne vor anunța să venim s-o luăm”. Ajungând la carieră, Ilie o luă pe Polina și, fără a verifica dacă este vie ori moartă, o aruncă de pe malul carierei în gol. Cristina în neștiință făcea tot ce îi spunea Ilie. În zorii zilei au ajuns acasă. Ea își dorea moartea.
A doua zi satul forfotea: fata lui Ilie Furtună, Polina, s-a sinucis, pricina fiecare o inventa în felul lui.
Polina era de nerecunoscut în sicriu, plângea toată lumea din sat, numai după părul ei frumos ondulat galben ca spicul grâului o cunoșteai, el era frumos aranjat până pe piept.
Frații, privind la Polina, toată zdrobită, începu să-i mustre conștiința, chiar au și plâns spunând: „Ce am făcut noi, Doamne iartă-ne, am greșit tare mult, din pricina noastră sora și-a pus capăt zilelor”.
Cristina știa că Polina nu s-a sinucis, dar nu a putut schimba nimic, fata ei a fost înmormântată la capătul satului fără rânduielile de înmormântare creștinești – cu preoți și cu prohod. După înmormântarea Polinei frații din ceartă părinților au aflat adevărul despre moartea Polinei și nu au mai vrut să trăiască sub un acoperiș cu tatăl lor, s-au dus amândoi prin lume, Ion în Polonia la lucru, iar Petrică în Rusia.
După moartea tragică a fiicei sale Cristina a pierdut toată dorința de a trăi, ea nu mânca, mai nu vorbea, da nici nu avea cu cine, fiica era decedată, feciorii au părăsit casa părintească așa că ea nici nu avea cu cine vorbi. Avea mari remușcări că nu a spus tinerilor care au venit să o ia pe Polina cu ei unde e fiica ei, poate că ea ar fi fost acum în viață. Încet, încet Cristina se topea ca un muc de lumânare. Peste două luni de la moartea Polinei Cristina s-a stins din viață.
Tot în anul acela, iarna, Ilie beat venea seara de la bar, a căzut jos și nu a avut putere să se ridice și l-au găsit dimineața mort zăcând în noroi. După Ilie nimeni nu a dat o lacrimă, toți ziceau: „Da bine că a murit, omul acesta numai rău făcea pe fața pământului”.
Ignat a aflat multe de la Vera, dar mai trebuia să afle despre moartea Polinei, ce a fost totuși la mijloc. Vera la un moment dat îi zise: ”Cu zece ani în urmă l-am dus pe părintele Pantelimon la o vrăjitoare care făcea vrăji, dar mai ajuta și fetele care voiau să scape de copilul nedorit. Ea de trei zile se chinuia să moară și nu putea. Mărioara m-a chemat pe mine ca eu să îl aduc pe preot să se mărturisească. Iată dacă doriți adevărul, atunci numai părintele Pantelimon îl va spune dacă va dori. El e în vârstă, cred că are vreo optzeci de ani, așa că încercați la el”. Ignat a rugat-o să-l ajute ca să-l găsească pe părintele Pantelimon.
Ignat s-a dus la biserică, l-a găsit pe părinte și l-a rugat să-i spună adevărul despre moartea Polinei. Părintele nu voia să spună nici în ruptul capului, zicând că aceasta este taina spovedaniei și nu se dă voie.
Ignat, lucrând mulți ani în organele de drept, i-a zis: „Părinte, când spovedania este la niște păcate simple – e una, dar când se tăinuiește o crimă e cu totul altceva. Gândiți-vă, toți făptașii sunt morți, dar omul nevinovat nu este dat la lege, nu i s-a făcut o înmormântare creștinească, oare nu este un păcat mare?”. Părintele Pantelimon a căzut pe gânduri și a mărturisit tot ceea ce i-a spus Mărioara la spovedanie.
Ignat a înregistrat în telefon ce i-a spus părintele, l-a sunat pe Burak și i-a spus ceea ce era mai important și s-a dus să capete de la organele de drept permisiunea de a deshuma osișoarele băiețelului lu Burak pentru a avea dreptul să le transporte la Istanbul ca să-l înmormânteze după legea lor. Totodată a cerut să-i dea voie să deshumeze sicriul Polinei, pentru a-i face toate rânduielile creștinești.
Părintele Pantelimon s-a învoit să vină să petreacă toate ceremonia de înmormântare creștinească a Polinei.
Burak a sosit din Istanbul direct după înmormântarea Polinei. El era un bărbat de vreo cincizeci și cinci de ani elegant, frumos cu părul presărat puțin de bruma anilor, s-a apropiat de mormânt, a privit la fotografia Polinei și a plâns amarnic. El așa și nu s-a m-ai căsătorit, a rămas fidel Polinei și mereu avea remușcări că nu a venit mai des s-o caute pe iubita sa. Acum, cu inima împăcată, cu lădița cu osemintele fiului său pleca înapoi în țara lui natală.
