Sfârșit. Început aici, partea II, III , IV , V.
Otilia nu a mai putut răbda, l-a cuprins și a izbucnit în plâns: „De ce nu găsești cărarea dreaptă, ajunge să mergi prin gropi, pornește-te pe o cale corectă, eu te știu de băiat curajos, când ieși din închisoare de ce nu vii la mine?”.
El răspunse timid: „Mi-e rușine, și mă iau în primire amici de a mei și iarăși nimeresc după gratii, nici nu știu ce să mai fac și încotro s-o apuc. Acum m-am eliberat, dar nu știu unde să mă duc să mă aranjez la lucru”. Otilia l-a liniștit, spunându-i: „Totul va fi bine, hai să stăm la masă și pe urmă vom pleca acasă la mine și vom mai vorbi”. Au ajuns acasă seara, Lenuța s-a dus în camera ei, dar ei au stat la vorbă. Otilia a văzut că el era îmbrăcat sărăcuț, hainele erau vechi, decolorate. Dimineață i-a spus: „Nu ieși nicăieri, mâncare este, frigiderul e plin, privește televizorul, dacă îți este urât, lucrează în grădină, după masă eu am să vin de la serviciu și vom mai vorbi. Ce mărime porți la încălțăminte, la cămașă, la pantaloni?”.
El a privit-o trist și îi zise: „Am uitat când mi-am procurat haine, așa că nu știu”. Otilia l-a privit în tăcere și a plecat.
La serviciu avuse două dosare și pe la ora patru s-a eliberat. S-a dus drept la magazinul de haine bărbătești. Vânzătorul era un tânăr drept de statura lui Petrică, Otilia a procurat un costum negru frumos, două perechi de pantaloni de culoare închisă și patru cămăși sportive de culori deschise. A procurat un costum sportiv și două perechi de pantofi. Cu toate acestea a venit acasă să-l bucure pe Petrică. El lucra prin grădină, arăta parcă mai bine decât ieri. El bucuros a măsurat hainele și mare minune – erau toate parcă pe dânsul măsurate.
Otilia a spus: ca să-ți fie clar de la început: eu vreau să uiți de prietenii și de viața care ai dus-o până acum și să nu existe niciun secret față de mine, pe cine vei întâlni din amicii tăi totul mie să-mi spui.
Atunci Petrică îi spuse: „Deocamdată am un singur secret. Timp de zece ani din crimele mele eu am strâns cinci sute șaizeci de mii de lei, iată ele sunt în geanta de lângă geam. Dar ce să fac cu dânsele idee nu am, învață-mă ce să fac?”.
Otilia șocată l-a ascultat, pe urmă i-a zis: „De mâine începi să frecventezi sala sportivă, să te înveți a te apăra, tu nu crede că ai scăpat de amicii tăi, încă va fi de luptat și cum eu ți-am spus, secrete să nu existe. Banii trebuie strânși, ei îți vor prinde bine mai târziu”. Otilia mereu se gândea cum să-și trateze fratele pentru a-l încuraja și a-l face să pornească o viață curată.
El frecventa sala sportivă, se împrietenise cu Maxim, un tânăr care lucra la Paza de Stat și în timpul liber îl învăța pe Petrică metode de apărare. Era un tânăr de treizeci și trei de ani frumos, cu o figură de sportiv, terminase institutul pedagogic, facultatea de limbi străine. Negăsind de lucru după specialitate el s-a angajat la Paza de Stat.
Otilia l-a văzut de două ori și i-a plăcut, se cunoștea că nu avea intenții de a face lucruri rele. Când au ieșit în primăvară, Otilia i-a spus lui Petrică că, casa de alături este casa ei, și l-a sfătuit să-și construiască casă de locuit, poate va întâlni o fată care să-i placă și se va căsători. El s-a bucurat nespus, a făcut curat în grădină, a săpat pământul și aștepta să sădească legume. A angajat constructori, a planificat casa și timp de o primăvară și o vară el și-a construit casa așa cum a dorit-o el. Între timp amici de a lui din pușcărie au dat de dânsul, îl urmăreau și într-o zi s-a pomenit cu ei la poartă. Petrică a rămas șocat, cum de l-au găsit?
L-au chemat să ia parte la un furt tare mare de la o bancă comercială. Petrică nu a spus că nu va lua parte, fiindcă asta era exclus, el a spus că trebuie totul de gândit clar, la care ei au spus: „Nu ai ce gândi, totul este gândit și planificat, astăzi ne întâlnim și totul punem la cale, o să fie un chilipir bun”. Petrică a fost de acord. El a sunat-o pe Otilia să vină acasă, i-a povestit totul, i-a spus numele deținuților. Imediat s-a dus la procurorul Daniel Nebunu, ei de câțiva ani lucrau pe diferite dosare. Când i-a spus numele deținuților, lui nu-i veni a crede, aceștia erau mari bandiți, căutați de câțiva ani de oamenii legii, procurorul s-a pus pe treabă imediat. Seara Petrică s-a întâlnit cu dânșii, procurorul i-a pus un microfon de la care tot ce vorbeau ei el cu grupa lui operativă auzeau.
Le-au dat voie să intre în bancă, să neutralizeze paza și când au intrat în camera de păstrare a banilor au fost încătușați. Unul dintre infractori a împușcat și a rănit un polițist, al doilea infractor l-a lovit cu cuțitul pe alt polițist, așa că amândoi infractorii au fost împușcați de oamenii legii.
În sfârșit, Petrică a răsuflat ușurat, nu-i venea a crede că a scăpat de deținuții care îl urmăreau, dar ca să arate totul real el a fost ținut la poliție și interogat timp de jumătate de an.
Între timp Maxim tot mai des îi aținea calea Otiliei, el, ca și ea au înțeles că s-au îndrăgostit, erau o pereche frumoasă, inteligentă. În luna noiembrie Petrică în sfârșit a fost eliberat din penitenciar, el era fericit că a scăpat de tot răul ce îl înconjura, casa era gata, o îmbrăcase Otilia după gustul ei, consultându-se cu Petrică și cu Maxim.
Sfătuindu-se cu Maxim, au hotărât să facă o nuntă mică, numai cu cei mai apropiați prieteni și părinții lui Maxim. Otilia, privind la Petrică, nici nu-i venea a crede că acesta este fratele ei – frumos, înalt, senin la față.
El se aranjase la lucru tot la paza de stat sub răspunderea lui Maxim și era mândru tare. Acum el tot mai des privea la fetele care le întâlnea, privind la Otilia și Maxim cu invidie, el a hotărât că trebuie să se căsătorească.
Viața avea cotiturile ei și trebuia trăită așa cum le arăta soarta.
