Continuare. Început aici, partea II, III , IV.
Se dăduse cu el în vorbă, îi împărtășise visul ei de a deveni avocat. Avocatului îi spunea Dumitru, el avea un fiu care trăia în Franța și era medic, voia să se pensioneze și să plece la fiul său, până la pensie mai avea de lucrat doi ani. Otilia s-a întâlnit în oraș cu domnul Dumitru, el o întrebă: „Unde ai dispărut, că la restaurant nu te văd?”. A invitat-o la dânsul la serviciu. Otilia îi spuse: „Am vândut restaurantul, am mult de învățat, sunt anul patru la universitate”.
El s-a mirat de tăria ei de caracter și îi dădu sfaturi ce să învețe mai mult și la ce să atragă atenția din obiecte. În luna octombrie Otilia a frecventat toate lecțiile de la universitate. Își procurase computer și a instalat programul de jurist, de avocat. Îi ajuta foarte mult la studierea cursului de drept. În luna mai a fost sesiunea de vară, Otilia a susținut șase examene și toate pe nota zece. Își luase tema pentru susținerea tezei, se pregătea intensiv. În luna iunie a susținut examenul pentru apărarea diplomei pe nota zece. După ce a primit diploma s-a dus la Dumitru să-l roage s-o primească să facă stagiunea de avocat. Dumnealui a fost plăcut surprins că Otilia l-a ales pe dânsul. Ei se împrietenise și o ajuta cum putea, îi lămurea toate procesele care le ducea el, diferite probleme care apăreau pe parcursul procesului.Într-o zi Otilia a fost oprită pe drum de Mihail. El s-a mirat văzând-o, mai să nu o cunoască. Era îmbrăcată într-un costum modern albastru de culoarea cerului, încălțată în pantofi și își schimbase coafura, era tunsă scurt și arăta bine. Dânsul coborî din mașină, o întrebă cu ce se ocupă, ce face, Otilia îi spuse că face stagierea la un cabinet de avocați, vrea să devină avocat. El s-a mirat foarte mult și îi zise: „Când reușești tu să faci atâta lucru? Și știi, când erai la restaurant lucrul mergea mai bine, acum lucrul merge, aș spune, chiar tare rău”. Otilia îl întrebă direct: „Dar tu ce schimbări ai făcut?”.
El îi zise: „Am concediat administratoarea și doi bucătari, pe Jan, și Vadim”. „Vrei sfatul meu?”. El spuse: „Da, vreau”. ”Imediat du-te și restabilește administratoarea și pe bucătari. Tu ai procedat foarte greșit, ei erau nucleul restaurantului, găteau bucate gustoase și era ordine extraordinară peste tot. Cheamă-i înapoi, dacă nu vor dori să vină, promite-le salarii mai mari cu zece procente, de la administratoare cere-ți scuze că ai eliberat-o”.
El nu era deprins cu asemenea metode de lucru, dar nu a avut încotro și a făcut tot ce i-a spus Otilia. Într-adevăr lucrul s-a pornit spre bine.
După stagiere Otilia a depus cerere să dea examene pentru primirea licenței de avocat. Trebuia să învețe foarte mult, erau opt persoane pe un loc. Retrăia foarte mult și cu toate că a fost greu, dar a dat examenele și a primit licența de avocat. Domnu Dumitru ieșise la pensie, Otilia venise să-l felicite cu ieșirea lui la odihna binemeritată și să-l roage să-i vândă cabinetul lui de avocat ei. Dumitru s-a învoit. Otilia timp de o săptămână a devenit proprietara cabinetului de avocat. Avocatul a plecat în Franța la fecior, iar Otilia s-a apucat să facă reparație în cabinet și să procure mobilă nouă. Timp de o lună de zile nici nu se cunoștea cabinetul și, principalul, el se afla alături cu Procuratură. În locul firmei vechi a pus-o pe cea nouă (cabinetul avocatului Otilia Chica). Otilia l-a chemat pe părintele Calistrat și a sfințit cabinetul.
De la o luni cu ajutorul lui Dumnezeu Otilia a început lucru. Retrăia foarte mult, dar cam peste jumătate de oră în ușă a bătut și a intrat primul client. Și așa din prima zi Otilia a avut patru clienți cu diferite chestiuni. Lucrul a pornit bine, deseori îl suna pe domnul Dumitru, el îi dădea sfaturi bune.
Într-o zi s-a pomenit că a fost vizitată de Mihail. El a venit cu un buchet mare de trandafiri s-o felicite. Intrând în cabinet, el îi zise: „Știi, Otilia, eu de la paisprezece ani mă întâlnesc cu fete, foarte multe au trecut prin brațele mele, dar nici pe una nu am iubit-o. Eu, până la întâlnirea cu tine, nu am știut ce înseamnă dragostea, dar acum eu am înțeles, m-am îndrăgostit. Eu vreau să te văd în fiecare zi, eu te iubesc și vreau să-mi fii soție”.
Otiliei îi venea a râde de mărturisirea stângace a lui Mihail, dar ca să nu-l ofenseze zise: „Mihail, tu ai să întâlnești o fată tânără să-ți fie soție, să nască doi-trei copilași, eu nu pot să mă căsătoresc cu tine din principalul motiv că tu ești hoț în lege. Pe tine toți te știu, iar eu sunt avocat. Din acest motiv noi nu putem fi împreună, înțelege-mă corect, eu nu am să fiu înțeleasă de oamenii legii. Hai să rămânem buni cunoscuți și, dacă vrei, și prieteni”.
Mihail era bărbat mândru, frumos, el nu s-a așteptat la așa răspuns de la Otilia. El totuși îi mai zise odată: poate te mai gândești, eu într-adevăr m-am îndrăgostit de tine, ce să fac? Otilia îi zise: „Cum ți-am spus, să-ți cauți de viața ta, noi nu putem fi împreună”.
Cu așa cuvinte ei s-au despărțit, pornind fiecare pe drumul lui. De mulți ani Otilia nu știa nimic despre fratele ei, Petrică. Când el a fost judecat prima dată, Otilia, trecând prin diferite greutăți, îl vizita cum putea și cu ce putea la închisoarea în care el se afla. Ieșind din detenție, Petrică pe o durată de timp a dispărut din viața Otiliei. De atunci trecuse zece ani. Într-o zi mătușa a sunat-o din sat, anunțând-o că la ea în ospeție se află Petrică. Otilia îi spuse să-l cheme pe Petrică la telefon. Femeia i-a răspuns că el doarme, aseară venise de pe la prieteni pe la ora trei de noapte. Otilia nu a mai întrebat-o nimic și îi spuse că va veni până în seară în sat.
Otilia a luat-o pe Lenuța de la școală, a trecut prin magazine procurând diferite produse și au plecat la mătușa. Mare i-a fost mirarea când l-a văzut pe Petrică. El era cu totul schimbat, era numai tatuaje și arăta slăbit și îmbătrânit, nu mai era tânărul cel frumos și elegant care prefera să se îmbrace îngrijit în tricouri de culoare deschisă și pantaloni de culoare închisă. El era un frate adevărat, totdeauna era lângă ea când avea nevoie de sprijin și ajutor, fiind mereu curajos. S-au cuprins, priveau unul la altul făcându-și impresiile lor. Într-un târziu Otilia îl întrebă: „Pe unde te mai afli, frate, unde trăiești, cu ce te ocupi?”.
La care Petrică îi răspunse cam trist: „Da, soră, când vizitez o închisoare, când alta, tot mă poartă soarta prin drumuri grele lunecoase.
Va urma
