Continuare. Începutul aici.
Prima dată a gătit o căldare de pateuri cu cartofi, le-a învelit bine să nu se răcească și a plecat la gară când trebuia să vină trenul. Spre marea ei bucurie, timp de jumătate de oră nu a rămas nici un pateu. A doua zi a gătit două căldări de pateuri, una cu brânză și alta cu cartofi, și totul a fost vândut foarte repede. Așa ocupându-se de vânzări, Otilia în doi ani a agonisit puțini bani și hotărât să deschidă un restaurant, dar pentru așa ceva trebuiau bani, și bani mari.
Alături de casa ei locuia un tânăr, Petrică, nu avea pe nimeni – nici mamă, nici tată, nicio rudă. Otilia a intrat cu el în vorbă. El lucra la școală paznic seara, ziua era liber. Deseori Otilia îl ruga s-o ajute la lucru ori să stea cu David. El bucuros se învoia. Se împrietenise cu David. Otilia într-o zi a văzut cum Petrică îl îmbăia pe David, erau atât de fericiți că îi dădură lacrimile.
Într-o seară, stând la masă, Otilia îi spuse lui Petrică că ar vrea să deschidă un restaurant, dar îi trebuie bani, împrumut din bancă nimeni nu-i va da, doar nu lucra nicăieri oficial, banii care îi avea erau foarte puțini și nu știe de unde să împrumute. Atunci Petrică îi zise: eu știu de la cine să împrumutați, eu am un cunoscut foarte bogat care vă poate ajuta.
Otilia îi zise mirată: „Pe cine poți să ai tu, Petrică?”. El atunci îi răspunse: „Casa în care trăiești este a bunicilor lui, el a vândut-o când s-a mutat în casa lui. El are casă în centrul orașului cu două nivele, frumoasă bogată, lui îi spune Mișa, e hoț în lege”. „Tu de unde îl știi?”. „Am învățat cu el într-o clasă, ne cunoaștem știm de mici copii, numai că, crescând, el a mers pe drumul lui, iar eu pe drumul meu. Dacă vreți, eu vorbesc cu el, vă veți întâlni și veți discuta despre probleme”. Otilia s-a învoit.
A doua zi Otilia a fost invitată de Mihail într-un restaurant din centrul orașului, s-au înțeles cum să se recunoască. S-a îmbrăcat cu ce a avut mai frumos și mai elegant și, cu toate că avea doi copii, nu-i dai mai mult de douăzeci de ani, era o femeie foarte frumoasă, elegantă, slăbuță.
Mihail a rămas încântat de Otilia, dar el nu degeaba era hoț în lege, niciodată nu amesteca afacerile cu dragostea. Au stat la masă, au vorbit și s-au înțeles, Mihail îi împrumută douăzeci de mii de euro pe un termen de un an de zile, dar peste un an îi va întoarce patruzeci de mii de euro. Totodată după ce se deschide restaurantul el cu prietenii lui vor veni și vor petrece în restaurant gratis când vor binevoi.
Otilia nu a avut încotro și s-a învoit. Până a primi banii se orientase să procure un depozit mare care cândva era specializat pentru colectarea legumelor. Depozitul era la un loc bun, în apropiere de centrul orașului, era trainic, aproape nou, trebuia numai de renovat. A angajat o grupă de constructori care să se ocupe intensiv de reconstrucție. A analizat cu un constructor mai cu experiență de câte uși e nevoie, de câte ferestre și toate materialele pentru a construi repede și calitativ. A căutat pe internet întreprinderile care produc utilaj pentru bucătărie, a contactat și timp de două luni a fost procurat utilajul pentru bucătărie. Și așa, fără odihnă, timp de două luni restaurantul a fost deschis. Mai greu a fost să obțină toate licențele pentru deschiderea restaurantului de la pompieri, centrul de sănătate publică, rețelele electrice, autorizația pentru dreptul de a activa.
Dânsa a învins totul. A primit la lucru pe bază de concurs bucătari, a deschis și un bar, a angajat doi barmani, patru chelnerițe, fete frumoase tinere, de unde a avut, de unde nu a avut, le-a procurat și uniforme frumoase. A chemat și pe preotul Calistrat de la biserica Sfânta Maria din orășel și a sfințit restaurantul. Cu ajutorul lui Dumnezeu restaurantul a fost repede descoperit de orășeni și vânzările mergeau strună.
Mihail, la câteva luni de la deschiderea restaurantului, a venit cu prietenii lui și nici nu-i venea a crede că așa de bine s-a orientat Otilia, îi plăcuse ordinea, curățenia, bucatele, chelnerițele și, desigur, Otilia.
Într-o zi Lenuța a venit de la școală direct la Otilia la lucru, părea parcă speriată. O găsi pe mama sa și o chemă în cabinetul ei, zicându-i: „Mamă astăzi la lecția de educația fizică eram pe teren, ne jucam cu colegii, când nenea Petrică, mergând, a căzut jos și se zbătea la pământ, noi cu toții ne-am speriat, el pe urmă s-a ridicat de jos, era totul numai praf, era palid, și s-a pornit poticnindu-se înspre casă. De acum mă tem să-l văd: ce a fost cu el, mamă?”. „Nu-i nimic, draga mamei, eu mâine am să mă duc cu el la policlinică, el este bolnav”.
A doua zi Otilia l-a luat pe Petrică cam cu forța și l-a dus la policlinica din oraș și l-au consultat medicii.
Va urma.
