Ziarul „Unghiul” este o publicație care promovează oameni talentați, oameni solidari, oameni care ne inspiră prin gesturile lor. Printre aceștia se numără și Svetlana Bucur (Sîrbu). Deși nu e ungheneancă (e cu rădăcini nisporenene), ea afirmă că Ungheniul are un loc aparte în inima sa. Orașul de pe malul Prutului a format-o pe studenta Svetlana Sîrbu (Bucur acum) de la Colegiul de Medicină Ungheni într-un bun profesionist și în calitate de cetățean activ. Ea a activat în calitate de voluntar într-o asociație obștească din Ungheni.
— Svetlana, când a început povestea ta de voluntariat?
— Povestea mea de voluntariat începe prin anul 2007. Eram o fire liniștită, pot să spun chiar inhibată de societate în unele aspecte, nu îmi găseam locul nicăieri și ca și oricare adolescent doream să aparțin unui loc, unui grup, unde să las o amprentă, dar cea mai mare dorință a mea a fost să învăț să îmi înving fricile, să ies de sub carapace, să fiu sigură pe mine și prin toate acestea să pot contribui frumos la schimbarea stereotipurilor din societate vizavi de diferența de înălțime și că femeile nu pot obține atât de multe în comparație cu un bărbat. Astfel, am ajuns la sediul unei asociații obștești, cerându-mă, practic, în rândul voluntarilor din Ungheni.
— După mai bine de 10 ani poți să ne spui dacă poți să te „lecuiești” de voluntariat?
— Am atâtea amintiri frumoase legate de activitatea mea de voluntariat la Ungheni! Te cuprind și mulțumesc mult pentru că mi-ai propus acest interviu, fiindcă mi-ai reamintit cât e de frumos să fii voluntar și la sigur pot afirma acum după mai bine de 10 ani că voluntariatul nu are vârstă și prin urmare nici leac.
— Cu ce te-a ajutat pe tine voluntariatul sau, mai bine zis, de ce beneficii ți-a adus?
— Voluntariatul pentru mine a fost ca o ușă deschisă spre noi posibilități. Datorită implicării mele în activități de voluntariat în anul 2008 am reușit să „îl aduc” pe Vladimir Voronin (pe atunci fiind președintele țării) în vizită la Colegiul de Medicină Ungheni, unde eu îmi făceam studiile. Totul a pornit de la o întrebare adresată dumnealui în cadrul unui eveniment național, dedicat Anului Tineretului (Nota red: Anul 2008 a fost declarat, de președintele de atunci Vladimir Voronin, An al Tineretului în vedere necesitatea sporirii rolului tinerilor în viaţa social-politică si culturală şi în scopul creării condiţiilor pentru manifestarea plenară a potenţialului creator al tinerei generaţii). Ce curaj am avut ! Am fost „vedetă” și la principalele buletine de știri ale zilei. Țin minte că părinții m-au văzut la TV și erau mândri de mine (zâmbește). Încă un eveniment ce m-a marcat, pot să spun mai mult de cât cel cu vizita președintelui țării la colegiu, a fost cel când am reușit în doar 3 ore să colectez de una singură bani pentru un televizor. Era decembrie, anul 2007, ne-am propus să facem sărbătorile de iarnă mai frumoase unor copii mai deosebiți. Aveam nevoie de resurse financiare și am decis să amplasăm o cutie (noi i-am spus tombolă) într-un market din centrul orașului Ungheni și să sensibilizăm cumpărătorii ca să doneze pentru cauza noastră. Primul voluntar care a mers am fost eu și am reușit în doar 3 ore să adun banii pentru un televizor. A fost cea mai antrenantă experiență, deoarece atunci am prins curaj de a vorbi în public și a interacționa cu diverse persoane, și tot atunci am descoperit cât de empatici sunt oamenii, și cât de ușor e să faci bine. Au fost multe astfel de evenimente, care m-au format, călit și pregătit pentru ce a urmat în viața mea, însă pentru mine cel mai mare beneficiu a fost că am început să cred în mine, că am reușit să motivez persoane să facă voluntariat. Voluntariatul m-a ajutat să înțeleg că a face bine e simplu, însă a rămâne în această sferă necesită timp, compasiune, implicare și dedicare.
— Tu ai activat în perioada când în R. Moldova nu era adoptată Legea Voluntariatului. Cum crezi e bine că aceasta a fost adoptată și de ce?
— Ai dreptate, a fost greu. Oamenii erau foarte sceptici și noi nu aveam cum să demonstrăm legal că activitatea pe care o facem e în folosul comunității și că intențiile noastre sunt bune.
A fost complicat, însă dacă ești devotată în ceea ce faci și scopurile sunt nobile, rezultatul nu se așteaptă mult. Eu pot să zic că nu doar a fost greu să convingi oamenii ce este voluntariatul și de ce eu îl practic, dar era și dificil să formezi o echipă cu aceleași aspirații și scopuri. Din acest motiv activitățile care ni le planificam ne luau mai mult timp ca să le realizăm. Sunt foarte bucuroasă că această lege a fost adoptată, deoarece e mai multă siguranță în ceea ce facem, ne simțim cetățeni activi ai societății și astfel suntem protejați de escrocherii și escroci, care, din păcate, astăzi sunt mulți și intenții lor sunt doar de a înșela oamenii dându-se drept voluntari ai unei cauze.
— La ce ar trebui să atragă atenția o persoană care dorește să facă voluntariat într-o organizație?
— Pentru început trebuie să fie deschis la noi provocări, să gândească liber, să nu aibă frică în a-și verbaliza ideile și a le pune în aplicare, să își impună, evident într-un mod civilizat, punctul de vedere și să îl apere cu argumente, să poată activa în echipă, deoarece voluntariatul înseamnă echipă. Cel mai important e că trebuie să se simtă bine, să primească plăcere din tot ceea ce face, să simtă că aduce o valoare organizației în care activează și beneficiarelor.
— Ai două fetițe minunate. Le educi în spiritul voluntariatului, adică să ajute pe cei care sunt într-o situație mai puțin plăcută?
— Acum sunt mămica a două fetite deosebite cărora cu mult drag le explic ce înseamnă a fi voluntar, care sunt atuurile acestei activități și de ce avem nevoie de persoane care să se implice ca să ajute alți oameni. Doar implicându-ne cu adevărat putem face parte dintr-o comunitate dezvoltată, iar compasiunea, solidaritatea, empatia vor fi parte din viața noastră.
