Inspirat de evenimentele dedicate celor 35 de ani de la proclamarea Actului de suveranitate al RSS Moldova, vom face o incursiune în istorie asupra unor incidente ce țin de termenul respectiv.
În ce constă suveranitatea? Suveranitate înseamnă independența unui stat față de alte state în ce privește afacerile interne și externe. Adică, atribut inerent, inalienabil și indivizibil al unui stat. La originea unui astfel de stat, se găsesc factorii naturali, demografici, economici și, în ultimă instanță, cei politici, dar nu și în cazul Republicii Moldova.
Revenind la evenimentele anilor 80-90, flacăra suveranității a fost aprinsă de popoarele baltice. Estonia a fost prima care și-a declarant suveranitatea în noiembrie 1988, Lituania în aprilie 1989, apoi Letonia în iulie 1989. De asemenea suveranitatea de la Chișinău a fost precedată de cea a Georgiei și a Rusiei, respectiv din 26 mai și 12 iulie 1990.
De remarcat, că în textul Actului de suveranitate din 23 iunie 1990 a RSSM se evită cuvântul „independență” cu șansa de a mai păstra URSS într-o stare reînnoită. Art. 13 „… perfecționarea legislației republicane și a poziției RSSM pentru pregătirea și încheierea tratatului unional în cadrul statelor suverane”.
În consecință nu se exclude în principiu semnarea unui tratat între egali a republicilor unionale (care a și avut loc la 8 decembrie 1991, 9 din cele 15 foste republici unionale). Remarcă, egale numai teoretic, pentru că hegemonia era din partea Federației Ruse.
Acest Act al suveranității RSS Moldova din 23 iunie 1990, este destul de caracteristic cu Declarația Sfatului țării de la 2 decembrie 1917, în textul căreia se menționa: „Basarabia (de atunci) sprijinindu-se pe trecutul istoric, se declară de azi înainte RD Moldovenească, care va intra în alcătuirea republicii rusești, ca părtaș cu aceleași drepturi…”. Aceleași idei și tendințe de a păstra centrul imperial în ipostaze dictate de anumite conjuncturi.
Tentativa sovietică de lovitură de stat din 19 august 1991, de la Moscova, i-a trezit pe liderii de la Chișinău sa se gândească la Declarația de Independență (în comparației cu balticii, caucazienii care deja o adoptaseră). Declarația de Independență a Republicii Moldova (fără abrevierile sovietică și socialistă) a fost adoptării la 27 august 1991. Se marca independența față de Uniunea Sovietică. Actul votat de 278 de deputați în Parlament din totalul de 371.
Declarația subliniază „trecutul istoric și etnic al poporului moldovenesc ce își propune să asigure viitorul Republicii Moldova”.
Aceeași comparație, după puciul bolșevic din 25 octombrie 1917 din Petersburg, la Chișinău. Sfatul Țării la 24 ianuarie 1917 proclamă independența RD Moldovenești (Basarabia) de Federația Rusă prin vot unanim. În urma acestui act de mare importanță, se confirmă Ion Inculeț, președinte al Sfatului Țării, și Daniel Ciugureanu – prim-ministru.
Reieșind din conjunctura internațională (primul război mondial (1914-1918)) și cea regională, pericol pentru Basarabia, elita politică din Sfatul Țării proclamă Declarația de Unire cu România (27 martie 1918). „…RDM (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile hotare cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe bază principiului că noroadele să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama ei România”.
Pentru Unire au votat 86 de deputații, 3 au votat în potriva, 36 s-au abținut și 13 au fost absenți (în total 138).
Ce se întâmplă la Chișinău, după adoptarea celor două documente (despre suveranitate și independență 1990-1991)? Nu s-a reușit în materie vizionară de a adopta al 3-lea Act despre Reunirea cu România. Naivitatea și lipsa de curaj a deturnat viitorul Republicii Moldova în raport cu elita moldovenească de la 1917-1918, care a fost capabilă să gestioneze la maximum pulsul provocărilor vremii.
La 12 octombrie 1993 Parlamentul de legislatură a XII-a s-a autodizolvat, marii unioniști și-au dat demisia. La 29 iulie 1994, s-a adoptat Constituția Republicii Moldova, cu sintagma de limbă moldovenească în art.13 și neutralitatea în art.11.
Parlamentul 1994, majoritar agro-socialist antiromânesc cu orientare proestică și cu armată rusă pe teritoriul suveran al Republicii Moldova. Revenind la subiectul început, statul Republica Moldova a înlocuit fosta RSS Moldovenească (creată în laboratorul imperiului) la 2 august 1940. Republica Moldova este succesoarea legitimă pe partea de teritoriu în limitele administrativ-juridic existent, la momentul destrămării URSS, teritoriu pe care trebuie să-l posede și astăzi. Spre deosebire de Abhazia, Cecenia, Carabahul de Munte cu conflicte provocate etnic, cel din Transnistria (1992) este separatist, implementat în suveranitatea Republicii Moldova. E grav, că nu se vede la capătul tunelului rezolvarea pașnică a lui.
Cadrul legislativ-con-stituțional cu toate carențele lui privind constituirea suveranității naționale a Republicii Moldova a fost format.
Însă exercitarea suve-ranității conform formelor stabilite întimpină mari obstacole ce ține autoritatea politică, economică, energetică…
Războiul declanșat asupra Ucrainei, în general situația internațională pun în pericol suveranitatea vitală a Republicii Moldova. Urmează al 3-lea Act după modelul generației de aur de la 1918. Când? Întârzierile în istorie, costă?
