Veniți pe șinele tancurilor sovietice în urma anexării Basarabiei sovietice la 28 iunie 1940 comuniștii sovietici au atacat mai întâi credința creștină. Fideli ideii leniniste „Religia este opium pentru popor”, au pus în aplicare planul de lichidare a lăcașurilor de cult din Basarabia. Concret, mănăstirile basarabene au trecut prin pârjolul iadului comunist, ateii analfabeți le-au transformat în grajduri, spitale, școli… au dat pe ape icoanele și au ars cărțile sfinte.
Cea mai veche mănăstire basarabeană, Vărzărești (Nisporeni), a fost condamnată la tăcere în primăvara anului 1959. Mănăstirea de la Vărzărești cu Hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a fost ctitorită acum 600 de ani, despre ea pentru prima dată, se menționează în Hrisovul Domnesc al lui Alexandru cel Bun de la 25 aprilie 1420.
Potrivit documentelor, mănăstirea a fost devastată (1959), iar clopotnița și un corp de case, în care se afla atelierul de cusut și de țesut, au fost șterse de pe fața pământului. Biserica de vară a devenit depozit de produse alimentare, iar în cea de iarnă – club. Câteva decenii în urmă, biserica de vară, fiind într-o stare jalnică, s-a ruinat, rămânând și fără turlă. Cu sprijinul enoriașilor treptat, treptat mănăstirea a fost readusă la viață.
La complexul monahal Căpriana a încetat să mai răsune clopotele pentru a chema creștinii la sfântul lăcaș începând cu anul 1962. Ulterior mănăstirea a fost declarată monument de arhitectură ,,ocrotită de stat”. În realitate, s-au retras podoabele bisericești, în special, icoane, dar și alte obiecte de cult. Deși, mănăstirea dispunea de o voluminoasă bibliotecă, după invazia ateilor locali în temei, cărțile au dispărut fără urme. La Căpriana, în chilii a fost deschis sanatoriul pentru copii bolnavi de tuberculoză, iar în biserica Sfântul Nicolae – clubul sătesc unde erau organizate serate, dansuri, petreceri, iar biserica „Sfântul Gheorghe” a servit drept depozit.
Una dintre cele mai remarcabile mănăstiri basarabene – Curchi – a fost închisă de comuniști în anul 1958. Potrivit istoricului Valentin Golub, literatura artistică și cărțile sfinte au fost arse, unele au fost furate de membrii comisiei pentru închiderea mănăstirii, chipurile, pentru a fi studiate. Complexul monastic a fost transformat în spital de psihiatrie, biserica de iarnă a devenit club, iar de vară – depozit. Cimitirul a fost nivelat în mod brutal și a fost „țarc” pentru bolnavi, iar crucile din piatră de pe morminte au fost folosite la ridicarea zidului din jurul mănăstirii. Mai târziu comuniștii au declarat mănăstirea Curchi drept monument istoric, însă uitând să aloce bani pentru reconstrucția bisericilor.
Despre mănăstirea Hirova de prin părțile Călărașilor, mai puțin se cunoaște, care se află în satul Nicolaevca. Cea mai durută pagină din istoria mănăstirii Hirova este închiderea de către satrapii comuniști și atei ai sfântului lăcaș în vara anului 1959 chiar de Duminica Mare. Mănăstirii i s-a confiscat pământul și întreaga gospodărie. Biserica de vară „Sfântul Nicolae” a fost transformată în depozit de cărbuni, apoi în depozit de cereale. Biserica de iarnă „Sfântul Simion Stâlpnicul”, după o renovare radicală, a fost spital pentru copii cu handicap, iar mai apoi a fost preluată de autorități pentru scopuri gospodărești. Măicuțele rămase au fost nevoite să lucreze, fie în colhoz, la gospodăria silvică sau la fabrica de covoare „Tabăra”. În anii, care au urmat, au dispărut foarte multe cărți și lucruri sfinte. În consecință, bisericile au ajuns într-o stare jalnică. Biserica de iarnă nici până astăzi nu este refăcută.
Potrivit unor surse, unii prelați, tăceau mâlc în fața propagandei antireligioase, ba chiar susțineau acțiunile autorităților împotriva bisericii. Într-un raport al domnului Oleinic, delegatul pentru problemele bisericii ortodoxe ruse pe lângă guvernul de la Chișinău, se menționează că, lichidarea mănăstirii Dobrușa a fost influențată de episcopul Nectarie. Ca urmare, lăcașul a fost distrus în anul 1959 și timp de mai bine de 3 decenii a fost școală-internat și depozite. Cimitirul, unde odihneau trupurile mai multor generații de călugări, a fost transformat în teren de fotbal. Biserica de iarnă a fost transformată în club, iar cea de vară în cantină și apoi în depozite. Buldozerele au dărâmat crucile de pe morminte le-au amestecat cu pământ și le-au rostogolit în râpă.
Într-un raport din 15 octombrie 1959, al protoiereului Vustean despre procesul de închidere a mănăstirii Cușelăuca, se menționează că, stareța mănăstirii, Nina Zabulică, și-a exprimat dorința de a grăbi procesul de închidere a lăcașului, motivând că unele maice nu se conformează noilor reguli. Multe călugărițe și-au exprimat dorința ca măcar o biserică să fie deschisă pentru a avea unde se ruga. Autoritățile s-au făcut a nu auzi doleanțele maicelor, iar în 1960 miliția pune lăcat la bisericile mănăstirii. Mai bine de 8 ani, în casele stareței, a funcționat un spital pentru bolnavii TBC (tuberculoză). Biserica de vară a fost transformată în club, iar apoi în depozit pentru cărbuni, iar cea de iarnă în cantină. Din 1968-1970 colhozul din localitate deschide o fermă de creștere a puilor. După 1990 cu forțe comune mănăstirea și-a revenit după calvarul prin care a trecut.
Sovieticii, îndată după război, au dorit de mai multe ori să închidă mănăstirea Țigănești, izbutesc, totuși, în anul 1960, când toate clădirile sunt devastate, iar icoanele și cărțile, cu pretextul că sunt duse la mănăstirea Hârbovăț, au fost arse la marginea pădurii. După ce toți călugării „au plecat”, la mănăstirea Țigănești a funcționat un spital pentru cei cu handicap fizic. În biserica de vară „Adormirea Maicii Domnului” a fost depozitul instituției pentru medicamente și inventar medical, iar în cea de iarnă, „Sfântul Nicolae”, a fost inaugurat un salon pentru bolnavi. La insistența conducerii spitalului cimitirul mănăstirii este nivelat.
În iunie 1961, autoritățile locale, vin la mănăstirea Călărășeuca, pentru a anunța lichidarea sfântului lăcaș. Maicile „au evacuat” mănăstirea, luând câte ceva pentru a păstra, având speranța că într-o zi se va întâmpla o minune, adică vor reveni la Călărășeuca. Sovieticii au pângărit bisericile, toate cărțile au fost confiscate, adică ateiștii erau foarte dornici de a face lecturi spirituale. Din alte surse se află, că, de fapt, toată literatura a fost distrusă. Multe icoane și policandrul au fost aruncate în apa Nistrului. Conform unei decizii, mănăstirea Călărășeuca devine spital pentru copii cu handicap psihic. Biserica de iarnă transformată în club, iar cea de vară – un depozit pentru spital.
Credința strămoșească a rezistat calvarului comunisto-ateist, raza de lumină a sosit, s-o păstrăm cu sfințenie în afara supliciului practic de astăzi.
