Vorbim astăzi cu un om foarte modest, rezervat, cult, interlocutor interesant, a cărui viață este legată de muzică. E Nicolae Bînzari, profesor de muzică la Școala de Arte „Doina și Ion Aldea-Teodorovici” din orașul Cornești.
— Când a venit muzica în viața dvs.?
— Desigur, în copilărie. Când învățam în școala primară, eram solist în clasă. Atunci se organizau multe evenimente interesante. După clasa a șaptea m-am dus să învăț la școala din Fălești. În clasă erau numai băieți, iar mie mi se spunea că orășenii sunt răi, în plus, eram cu un an mai mic decât colegii mei, de aceea am absolvit școala medie în Mărăndeni. Și acolo am fost solist.
— Unde v-ați petrecut copilăria?
— În satul Catranîc din raionul vecin. Eram un băiat cuminte, ascultător. În familie am fost 8 frați, sora mai mică a apărut când eram deja student. Am avut o copilărie foarte fericită și interesantă.
— Cineva dintre părinți sau bunici era pasionat de muzică?
— Tatăl meu a fost un dogar foarte bun și atunci când lucra, el întotdeauna fredona — îi plăcea foarte mult „Zărzărică-zărzărea”, „Pe sub deal, pe sub pădure”, iar eu pe atunci cântam ceva de felul „Взвейтесь кострами, синие ночи”…
— Unde v-ați dus după liceu?
— După absolvire, tatăl a întrebat unde aș vrea să plec. Deși a vrut să lucrez împreună cu el, mie nu-mi plăcea deloc să stau în butoi și să-l șlefuiesc. Zic, mă duc să studiez muzica la Soroca. Ei ba, mi-a zis el, uite Mișa-muzicantul cu Fevronia — erau vecinii noștri și le plăcea paharul — în fiecare zi se bat și fără învățătura asta, iar ție școală îți trebuie. Cică, du-te la mecanizare sau la Bălți, la institutul pedagogic, la fizică și matematică, unde se duc toți băieții. M-am dus la Bălți, am depus documentele la facultatea predare în clasele primare și muzică și m-am întors acasă. Atunci a venit profesorul de biologie și-mi spune, du-te la institutul agricol. Și tata zice, du-te, vei fi agronom. Eu le spun că am depus deja documentele. Iar ei, cică, du-te și le ia. M-am dus la Bălți, am mâncat înghețată, am mers la film, m-am întors acasă și am spus că nu mi-au dat documentele.
— Mai puteți acum zice că muzica nu este soarta dvs.?
— Am plecat să susțin examenele, în câteva săptămâni am învățat a cânta la armonica de gură, ce-i drept, cântam puțin la baian, mi-l cumpăraseră părinții. Am fost admis și, deși încă nu eram student, am fost înscris la cor. Când a venit chemarea, i-am spus tatei că nu am trecut concursul la matematică și m-au transferat la muzică.
— Tatăl a aflat că nu i-ați spus adevărul?
— A aflat. Când am absolvit institutul și m-am căsătorit — soția mea, de asemenea, a absolvit această instituție, facultatea pedagogie și psihologie. Trăiam atunci destul de bine, eu cântam la cafenea serile, la nunți. Am putut să ne cumpărăm mașină și abia atunci tata s-a convins că muzica este un lucru bun. Am fost trimis la Ungheni, eu – la școala nr. 4, iar soția — la Direcția Educație. La o consfătuire mi s-a propus să plec la Cornești și am fost de acord. Am creat coruri de copii și de profesori. Pentru victoriile obținute cu profesorii plecam la case de odihnă — existau și asemenea distincții. Mai conduceam cercul de instrumentiști care era frecventat de aproape 20 de copii. Din cauza lecțiilor cu ei, lipseam de la cercul politic și m-am gândit că nu ar fi rău să deschidem o filială a școlii de muzică din Ungheni, în Cornești. M-am dus la directorul ei, Victor Tatarciuc, la șeful Secției Cultură, Valentin Voicu, ei m-au sprijinit, mi-au propus să fiu director, dar am refuzat, nu voiam. A fost invitat Mihai Cornea. Eu pe arunci conduceam secția raională a profesorilor de muzică, lucrul era interesant, planificam lecții deschise, făceam referate, elaboram regulamentele festivalurilor și le desfășuram.
— La 25 ianuarie v-ați sărbătorit jubileul, iar anul viitor, se pare, veți mai avea unul?
— Se împlinesc 40 de ani de când lucrez la școala de muzică. Printre elevii mei au fost băieți foarte buni, unii cântă în orchestre, alții predau muzica. Copiii mei? Ambii fii au absolvit școala de muzică. Fiul mai mare a absolvit și facultatea de limbă franceză și engleză, apoi și dreptul, a fost în Italia, în Franța, în Anglia, trăiește în Bălți și câștigă mai mult din muzică. Mezinul cu familia e în Irlanda. După absolvire, el a pus în fața mea și trompeta, și diploma: „Iată, tată, le-ai dorit foarte mult”. A absolvit Academia de Poliție, a lucrat aici, apoi a plecat, trăiește bine, are casa sa.
— Astăzi, sufletul dvs. e liniștit?
— E mulțumit. Copilăria mi-a fost fericită, tinerețea — veselă, am călătorit mult la festivaluri în alte republici, chiar și în Kazahstan am fost cu un concert. Și mai târziu totul a fost bine, copiii sunt minunați, soția întotdeauna e alături, întotdeauna e cu mine.
