Guvernul Suediei va acorda sprijin în valoare de 50 milioane SEK (coroana suedeză), echivalentul a circa 5 milioane de euro, Ucrainei. De asemenea, aproximativ 445 de mii de euro vor fi alocate Moldovei și Georgiei. Sprijinul este oferit prin diverse fonduri NATO și va fi folosit pentru deminare, managementul crizelor, securitate cibernetică și instruire. Despre aceasta a anunțat Ambasada Suediei de la Chișinău, citată de IPN.
Fondul fiduciar NATO pentru consolidarea capacităților de apărare pentru Moldova va primi 5 milioane SEK. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente, instruire și pentru sprijinirea reformelor.
Fondul pachetului de asistență globală pentru Ucraina va primi 50 de milioane SEK pentru a fi utilizat pentru proiecte care au fost deja decise, dar care nu au finanțare, de exemplu prin achiziționarea de echipamente de apărare, combustibil, echipament medical, deminare și alte echipamente militare de antrenament.
Alte 5 milioane SEK vor fi donate Georgiei în cadrul pachetului substanțial NATO-Georgia. Banii vor fi direcționați către proiecte în domenii precum managementul crizelor, securitatea cibernetică, partajarea informațiilor, canalele de comunicare sigure și abilitățile de inginerie.