În luna mai s-au desfășurat mai multe competiții la joc de dame atât la nivel local, cât și național. Jucătorii de dame din Ungheni ca de obicei au avut o prestanță deosebită și au obținut rezultate din cele mai bune. Astfel, la începutul lunii, mai exact în cadrul sărbătorilor, Ziua Victoriei și Ziua Europei, în Scuarul Primăriei mun. Ungheni s-a desfășurat o competiție la acest sport. Pe primul loc s-a clasat Igor Rotaru (antrenor satul Bumbăta), a obținut 5 puncte din 6 posibile. Locul II Nicolae Corduneanu, 4,5 puncte, om de afaceri, Ungheni și locul III – Serghei Morari, 4,5 puncte din 6, pensionar, Ungheni, locul IV – Ion Corloteanu, angajat la ÎS ”Calea Ferată a Moldovei”, Nodul de cale ferată Ungheni. Cea mai bună la femei a fost Diana Florea dela Colegiul de Medicină,
La Cupa Federației la joc de dame (etapa a II-a), care s-a desfășurat în orașul Călărași, au participat 8 sportivi din Ungheni. Clasamentul arată în felul următor: Victoria Rusu – locul III (U14), Sofia Coptu – locul II (U11), la veterani Serghei Nicul – locul II.
La Cupa Deschisă a mun. Chișinău (seniori, U17, U14, U11). De la Ungheni au fost 7 copii și antrenorul, Igor Rotaru, iar la seniori – Serghei Nicul. La U11 – locul II – Sofia Coptu și Pavel Rusu, iar la veterani – locul I – Serghei Nicul. Ultima competiție a lunii mai a fost evenimentul de deschidere a sezonului sportiv în municipiul Ungheni. Pe locul I a urcat Sorin Țurcanu, (LT „V. Alecsandri”), II – Eugen Mușchei, angajat la stadion și III-Nicolae Vizir, pensionar din Ungheni. La „femei” locul I l-a ocupat Victoria Florea (studentă la Colegiul de Medicină Ungheni), II – Magdalina Carapcevschi, elevă Pîrlița, III – Natalia Coptu, angajată ÎCS Lear Corporation. La băieți clasamentul e următorul: locul I – Bogdan Gorzu, Pîrlița, Vlad Rusu (LT „V. Alecsandri”), Pavel Rusu (Bumbăta), la „fete”: I – Diana Florea (studentă la Colegiul de Medicină Ungheni), locul II – Sofia Coptu (Bumbăta) și locul III – Victoria Rusu (Bumbăta).