De mult doream să fac cunoştinţă cu această doamnă, care se află în fruntea uneia din cele mai importante instituţii din Ungheni – Centrul „Casa pentru toţi”, Tatiana Grăchilă.
— Ce căi v-au adus în această instituţie neobişnuită?
— Am lucrat un sfert de secol la grădiniţa nr. 9. Când am auzit că se înfiinţează acest centru, eu cu Maria Calchei, care ne era directoare şi împreună cu care am muncit 13 ani, am hotărât să susţinem ideea, să facem tot posibilul pentru copiii care au o copilărie nu atât de luminoasă şi fericită. Suntem aici de aproape 13 ani, eu conduc acest centru al doilea an.
— Aţi regretat vreodată? E una să lucrezi cu copii sănătoşi şi cu totul alta – cu cei care au probleme de sănătate.
– Nu am regretat, cu toate că e mai greu să lucrezi cu asemenea copii, rezultatele muncii le poţi vedea peste ani, dar ele aduc o bucurie care nu se compară nu nimic. Deseori îmi amintesc ce sărbători, matinee se făceau la grădiniţă… Aici aşa ceva e imposibil, dar şi la noi copiii au succese – unii învaţă poezii, pregătesc spectacole şi dacă aţi vedea faţa părinţilor în timpul manifestaţiilor, lacrimile pe obrajii lor…
— Colectivul înseamnă…
— Douăzeci şi şase de angajaţi şi 77 de copii care frecventează centrul. Aşa e specificul la noi, la doi copii cu dizabilitate severă trebuie să fie un specialist. Sunt copii cu posibilităţi limitate, sunt cu probleme mentale, alături de care trebuie să te afli mereu.
— De unde sunteţi?
— M-am născut pe malul Nistrului, într-un sat mic din raionul Soroca, în care trăiesc oameni foarte buni. Părinţii mei sunt oameni simpli. După ce am absolvit şcoala pedagogică din Soroca am fost trimisă la Ungheni şi de aproape 40 de ani trăiesc aici.
— Cer iertare, voi vorbi despre ceva dureros… Soţul dvs., se zice, a fost un om uimitor.
— Îmi place să vorbesc despre el. Într-adevăr, alături de mine a fost un om uimitor, cu suflet mare, ne iubea mult, avea grijă de noi, mai rar ca el. Nu am fost o familie vestită în Ungheni şi e de mirare că au venit atâţia oameni să-l petreacă pe ultimul drum. Copiii noştri au crescut într-o atmosferă prietenoasă, au fost martori la relaţii calde. Mă bucur că acum alături de mine sunt copiii, patru nepoţi – atât de buni, atenţi, gingaşi şi nu trece o zi fără ca să nu-mi amintesc de el.
— Sunteţi o femeie puternică? Sau având alături un asemenea bărbat nu era nevoie să fiţi astfel?
— N-aş spune că sunt puternică, pentru că mereu am simţit susţinere, înţelegere, soţul întotdeauna se sfătuia cu mine. Şi eu niciodată nu impun părerea mea, îi ascult pe ceilalţi, dar dacă propunerea mea va fi mai bună, toţi o vor accepta.
— Lucrul cu aceşti copii influenţează asupra caracterului?
— În comparaţie cu grădiniţa, aici copiii sunt mai liniştiţi, mai ascultători şi foarte buni. Am învăţat, lucrând cu ei, să fim răbdătoare, doar uneori e greu să înţelegi, ce spun şi ce vor, în schimb, şi ei au părerea lor. Sunt mândră că avem un asemenea colectiv şi toate succesele le-am obţinut datorită lui.
— Lumea de dincolo de geam îşi schimbă atitudinea faţă de dvs.?
— În Ungheni sunt foarte mulţi oameni buni, dar, cu toate acestea, accesul copiilor noştri e limitat în farmacii, frizerii, magazine, instituţii. Schimbarea mentalităţii oamenilor în raport cu aceşti copii face parte din sarcinile noastre şi atitudinea se schimbă. În acelaşi timp, oamenii deseori ne donează haine, jucării, dulciuri, eu întotdeauna le explic că aceştia nu sunt copii din familii defavorizate, ei nu duc lipsă de haine şi mâncare, ei au nevoie mai mult de socializare.
— Ce doriţi pentru sine?
— În primul rând, sănătate. Consider că sunt împlinită ca specialist, că am o experienţă bogată, un colectiv excelent cu care sunt gata să lucrez în continuare. Dar dacă nu ai sănătate, nu ai nimic, de aceea eu le doresc tuturor sănătate.
