Începutul isotiriei puteți citi aici.
Mama Irinei a rugat-o pe fiica sa să-i dea voie Ninei iarna aceasta să trăiască la ea, îi va fi și ei mai ușor, fata va avea grijă de Petrică. Așa și s-au înțeles. Nina era bucuroasă nemaipomenit că va avea unde locui până la primăvară, repede s-a acomodat, făcea curat în casă și avea grijă de Petrică. De Mihail la început se cam temea, dar pe parcurs a înțeles că este un om cu suflet mare. Ea nu prea înțelegea ce face atât de des zootehnicianul în apartamentul lor, mai ales când nu era Mihail acasă. Pe urmă a observat că seara Irina deseori se furișa la el în apartament.
Primăvara Irina a mai născut un băiat, căruia i-au pus numele Slava. Era un băiețel blond și cu ochii albaștri. Eufrosinia venea des pe la Mihail, căci satul în care locuia el era mare, acolo în toată duminica era piață. Bunica îl iubea nespus de mult pe Petrică care îi amintea de Mihail când era mic. Într-o duminică Eufrosinia adunase hăinuțe pentru copii mici procurate de ea din timp, știind că Irina trebuie să nască, a mai luat dulciuri și s-a dus să-și vadă nepoții. Mihail era acasă. Petrică sări bucuros în gâtul bunicii, numai Irina era cam rezervată. Eufrosinia s-a apropiat de micuț să-l vadă și rămase șocată: neam din neamul lor nu era blond și cu ochii albaștri. Ea a ridicat privirea spre Irina și a surprins privirea tulburată a nurorii, s-a uitat la Mihail și a văzut că el este bucuros de fecioraș și nu a mai zis nimic. Deseori când venea Eufrosina la Mihail, îl vedea pe zootehnician la ei în casă, nu odată i-a prins privirea lui ațintită spre Irina și Eufrosiniei nu i-a plăcut. Mihail mai mult era în deplasări. El era blajin, credul și nu se gândea că Irina lui l-ar înșela, așa și acum el nu vedea nimic rău în faptul că băiețelul nu semăna deloc nici cu Irina, nici cu el și mai ales că era blond.
În vara ceea Mihail a terminat de construit casa. Totul era dat cu var, cu vopsea, casa pe afară era acoperită cu tencuială. Era o casă foarte frumoasă. Angajase niște meșteri care îi construiau un beci. A chemat un tractorist care a arat tot pământul din grădină, trebuia de semănat și de pus niște copaci și vie.
Mihail privea la casă, la grădină și nici nu-i venea a crede că totul este gata. Oamenii care lucrau la Mihail tot îl întrebau din când în când:
— Dar de ce nu vine soția matale? Iar Mihail se făcea că nu aude întrebarea ori răspundea rezervat:
— O să vină când va fi gata.
Spre toamnă Mihail a terminat de construit încăperea pentru păsări, pentru porci și un depozit pentru a pune cereale de hrănit animalele.
Toamna împreună cu moș Toader au sădit în fundul grădinii șase puieți de nuci. Dar ce nuci erau aceia! Când au rodit, au văzut că erau o frumusețe de nuci, mășcate, cu miezul alb, tot în toamna ceea au sădit vița-de-vie, toată soiuri moldovenești: corniță, poamă albă, crască.
Vara în sat a venit și Irina cu copii. Mihail a găsit o mașină și s-a dus să ia din apartament mobila și tot ce au agonisit el cu Irina timp de șase ani. A luat copiii, nevasta și au venit la Salcia. După privirea Irinei, Mihail a înțeles că i-a plăcut casa.
Viața se depăna mai departe. Mihail așa și lucra revizor, cutreiera toată uniunea, când era la Leningrad, când era la Odesa. Venea pe acasă cam rar, dar avea grijă de toate cele necesare pentru familie. Îi părea rău că Irina nu punea copiii la lucru, nu-i lăsa o căldare de apă să aducă ori în grădină să prășească sau să rupă buruian pentru păsări, pentru porci. Doamne ferește să le fi făcut Mihail observație, se începea o gălăgie nemaipomenită. Odată Mihail a adus dintr-o gospodărie puieți altoiți de prun, cais, măr și voia să-i sădească, dar a sunat telefonul și a fost chemat de urgență la serviciu. Mihail a rugat-o pe Irina și pe băieți numaidecât să sădească copacii. Când a venit peste o săptămână, a găsit puieții jos unde i-a lăsat în grădină, de acum erau uscați. A întrebat:
— De ce nu ați sădit copacii?
Irina i-a răspuns:
— Dacă îți trebuie, sădește-ți-i.
Mihail s-a așezat pe terasă, a lăsat capul pe genunchi și se întristă. Nici nu știa ce să creadă: se simți străin în familia lui. Îi zise Irinei:
— Care copii? Ei de mult sunt flăcăi în toată legea, Petrică are douăzeci și trei de ani, Slava are optsprezece ani, ce faci tu din băieții noștri?
Și-a amintit că nu fusese de o lună la maică-sa, tot nu-i mai ajungea timp, și acum a hotărât să se ducă să-i mai treacă din necaz. Când a ajuns la poartă, dintr-odată a simțit că s-a întâmplat ceva, prea tristă i-a părut casa. A intrat fuga în casă și i s-au tăiat picioarele: buna lui mamă, blajină la suflet zăcea în pat. Mihail i-a luat mâinile, i le sărută și strigă:
— Ce ai, mamă, de ce nu spui nimănui că ești bolnavă?
Eufrosinia toată viața a fost modestă, ea se străduia pe nimeni să nu deranjeze, să fie cât mai neobservată și acum tot așa a procedat. Eufrosinia îi zise cu glas slab:
— Nu-ți face griji, Mișa, mama de acum trebuie să plece, să fiți voi sănătoși, să trăiți și să vă înțelegeți.
Mihail fuga ieși din casă, se duse la sora Elizaveta, îi zise:
— Tu știi că mama e bolnavă?
Elizaveta nu se miră și îi răspunse:
— Știu, Mihail, eu de săptămâna trecută i-am spus Irinei să-ți transmită că mama este bolnavă. Mihail rămase uimit, nimeni nu i-a transmis că mama lui e bolnavă. Peste două zile Efrosina se stinsese din viață, tăcută, liniștită, așa cum a și trăit.
Mihail era ocupat cu înmormântarea mamei, dar observă că lipsește moș Toader. O întrebă pe Elizaveta unde este moșul. Ea îi zise liniștită: îmi pare că și moș Toader este bolnav.
Mihail nu a mai stat la masa de pomenire, se duse grăbit acasă la moș Toader. Moșul nu se vedea pe afară, pe prispa din spatele casei dormea beată soția lui, Ioana.
Pe ea nici n-o puteai întreba nimic, era parcă pe altă lume. Mihail a intrat în casă și i s-a strâns inima de jale. Moș Toader zăcea pe pat, mic, slăbuț, în casă murdar, frig, mâncare nu era.
Moșul s-a bucurat nespus văzându-și nepotul și cu glas slab îi zise:
— Ai venit la mine, de acum pot să mor liniștit. Îl chemă mai aproape de el și îi întinse de sub pernă o legăturică cu bani: „Aici sunt banii pentru înmormântare, vezi să faci totul cum trebuie, să nu râdă lumea”.
Mihail începu să plângă și îi zise:
— Nu mai mori mata, moș Toader, eu mă duc să chem medicul, o să te controleze și te vom pune pe picioare.
Moșul îi zise trist:
— Nu trebuie niciun medic, eu degrabă o să plec.
Așa a și fost, până în seară moș Toader s-a stins liniștit din viață, ajungând-o din urmă pe Eufrosinia.
Mare fusese durerea lui Mihail. El foarte mult ținea la moșneag, simțea că odată cu plecarea din viață a mamei lui și a lui moș Toader, el rămăsese străin, al nimănui, nu avea milă de la copii și nici de la soție.
Mihail primise apartament la Chișinău cu două camere, își procurase un divan, o masă, câteva scaune și aragaz. Așa că dacă nu reușea să plece în sat venind dintr-o deplasare, putea să înnopteze în apartament.
Mai trecu un an de zile. Petrică, feciorul mai mare, terminase tehnicul de mecanizare. Crescuse un băiat frumos, liniștit, modest. S-a căsătorit, Mihail i-a făcut nuntă. După nuntă au hotărât să plece cu soția în Ucraina, în orășelul Ivano-Frankovsk. Svetlana i-a zis că au acolo casă și vor avea unde să locuiască, de lucru vor găsi mai ușor. Așa a și fost. Familia Svetlanei avea casă la marginea orașului, cam vreo zece ari de pământ și locuiau în casă mama Svetlanei, o soră de a mamei și bunica.
Petrică s-a angajat la lucru la o sondă de petrol. S-au înscris la rând să primească apartament.
Toamna mezinul Slava a intrat să învețe la universitatea pedagogica, la facultatea de limbi străine. Primise cămin. Într o zi pe holul căminului a întâlnit o fată frumoasă, dar se vedea că era mai în vârstă ca el. Au intrat în vorbă. O chema Lenuța. L-a invitat pe Slava la ea în cameră. Lenuța locuia singură, lucra secretară la universitate. Din ziua ceea Slava nu a mai frecventat lecțiile, sâmbăta se ducea în sat, umplea geanta cu produse, cerea bani și pleca la capitală.
Așa a durat până în sat a venit de la universitate o scrisoare, prin care erau înștiințați părinții că feciorul lor nu frecventa lecțiile și va fi exmatriculat. Irina a rămas șocată de înștiințare, acasă era și Mihail. A doua zi Mihail a fost la universitate, a întrebat colegii din cameră despre fecior, aceia i-au arătat odaia unde se afla Slava. Băiatul i-a spus clar că o iubește pe Lenuța și nu vrea să învețe și nici acasă nu vrea să plece.
Mihail a dat ochii cu Lenuța. Fata i-a zis că ea nu are de gând să se căsătorească cu Slava:
— Ca Slava eu am mai mulți tineri.
Slava, auzind cuvintele ei, s-a întristat nespus și i-a zis lui Mihail că se apucă de învățat. Așa a mai învățat Slava două luni, era capabil și repede ajunsese colegii la învățătură. Însă într-una din zile s-au bătut niște tineri la universitate. Ajunsese vestea și la Irina. Ea a făcut isterie ca Mihail să-i aducă băiatul acasă, ca nu cumva cineva să-i bată copilul. Mihail i-a adus băiatul acasă și Irina nu i-a mai dat voie să se ducă la universitate.
Petrică lucra, dar în familie nu era înțelegerea care ar fi vrut el să fie. Munca la extragerea petrolului era grea, ajungea acasă sleit de puteri și cum venea, babele îl puneau să lucreze în grădină. Între timp soția născuse o fetiță, căreia i-au pus numele Liza.
Așa au trecut cincisprezece ani de căsnicie. Totul ar fi fost bine, dar de la un timp Petrică se împrietenise cu niște persoane cu reputația nu prea bună, seară venea târziu acasă, dacă i se făcea observație, era scandal în casă.
Svetlana, după un scandal mai mare, a sunat acasă la Mihail și a cerut să vină cineva din familie să se clarifice cu Petrică. Mihail s-a dus în Ucraina, s-a întâlnit cu Petrică și nu și-a recunoscut fiul. L-a găsit schimbat, slab și îmbătrânit.
A sunat acasă și iarăși Irina cu povața ei – ia băiatul acasă, ne vom clarifica noi.
Petrică avea treizeci și opt de ani și Slava avea treizeci și patru de ani.
Venind acasă, Petrică și Slava au pornit o viață ușoară, ei așa și nu voiau să se ducă la lucru nicăieri. Tinerii din țară deja începuse să plece la munci peste hotare, în Europa ori în Rusia. Dar, mai bine spus, lor nu le dădea voie Irina să plece nicăieri, ea voia să-i vadă alături, avea o dragoste nebună față de copiii ei.
Lor le era bine sub aripa mamei. Mihail aducea de toate acasă, nu duceau lipsă de nimic. Tatăl voia să mai schimbe acasă cu timpul ușile, ferestrele, procura diferite unelte pentru gospodărie, cu mașina aducea furaje pentru păsări, pentru porci și nu mai ținea cont ce este și ce dispare, iar băieții pe rând vindeau totul – le trebuiau bani, barurile din sat erau casa lor.
Între timp Mihail, cum era vară, cum procura bilete la casele de odihnă din Georgia, Ucraina, Moldova, România, Bulgaria – peste tot a călătorit împreună cu Irina. Nici nu observase când au trecut anii. Petrică și Slava aveau aproape câte cincizeci de ani, dar așa și nu voiau măcar să prășească în grădină, era buruianul cât casa. Dacă îi ocăra Mihail, Irina le lua apărarea. Așa și trăiau doi trântori pe lângă casă.
Mihail se pensionase și atunci a făcut cei mai mare greșeală în viața lui. A vândut apartamentul din Chișinău. Pe atunci nu se da căldură în apartamente și ele erau tare ieftine, a primit pe apartament o sută cincizeci de mii de lei pe care i-a pus la păstrare în bancă.
Când s-a întors acasă, a început cearta între el și băieți. Petrică nu i-a reproșat niciodată nimic, pe când Slava la orice pas îl înjosea. Irina nu se amesteca, iar dacă sfada era mai mare, îi lua apărarea lui Slava.
Va urma.
