Recunosc că îmi place să vorbesc cu oamenii, să aflu istoriile lor. Vă puteți imagina care e povestea lui dacă are în spate 85 de ani! Despre acest lucru îl vom întreba pe recentul omagiat, locuitorul satului Buzduganii de Sus, Stepan Banari.
— Cunoașteți secretul longevității?
— Cred că se ascunde în modul de viață al omului. Dacă te stimezi pe tine și sănătatea ta, trebuie să te comporți așa ca să nu-ți faci rău. Acesta e primul lucru care contribuie la longevitate, iar a doilea sunt genele moștenite de la părinți.
— Munciți încă?
— E cam greu de spus că muncesc, dar pământul de lângă casă îl lucrăm singuri. Să nu uităm că dacă omul se mișcă puțin, pierde interesul față de viață, devine mai slab din punct de vedere fizic. Iar dacă e în permanentă mișcare, atunci și sănătatea e mai tare, are rezultate.
— Să înțeleg că străbunii v-au transmis gene bune. Ce cunoașteți despre strămoși?
— Pe bunicul și bunica din partea tatei nu-i cunosc, când m-am născut eu, ei nu mai erau în viață. Știu că au venit încoace din satul Yar, regiunea Cernăuți a Ucrainei. Se zice că era pământ și nu avea cine să-l lucreze. În anii 90 ai secolului XIX aici s-au săpat bordeie în care trăiau cei strămutați. Pe părinții mamei – bunelul Terinte și bunica Cristina, originari din Bocșeni, care s-au mutat în acest sat, îi cunosc bine. Mai ales pe bunicul. S-a năsut în 1876 și a murit în 1955. Părinții mei aveau pământ și îl lucrau, aveau cai și căruță. Când am mai crescut noi – am fost patru copii – am început să le ajutăm. Mama a trăit 86 de ani, iar tata s-a stins din viață la 65.
— Ce vă amintiți mai des? Copilăria, tinerețea?
— Îmi amintesc tinerețea. Era greu, însă interesant – foarte mulți tineri, vreo 30 de persoane. În zilele de odihnă ne adunam toți împreună, inventam jocuri. Familiile din sat erau numeroase, vecinul nostru avea 12 copii.
— Unde și ce ați învățat?
— Am absolvit în sat 4 clase, iar 7 – în Unțești. După aceasta, pe lângă stația de mașini și tractoare (SMT) – mai târziu pe locul cela a fost construită fabrica de preparate biochimice – am absolvit cursuri de 3 luni de tractoriști și mi s-a încredințat această tehnică. Am lucrat un timp și am fost trimis la școala de mecanizare din Dondușeni, la cursuri de combineri. Atunci am câștigat multe cereale. Eram deja la armată când tata mi-a scris că trebuie să primească premiul meu – 500 de kilograme de grâu. Am făcut trei ani armata și m-am întors acasă.
— Cred că erați un mire la care visau multe fete.
— (Râde). Nu știu cum eram, dar m-am însurat peste doi ani. Probabil, nu m-aș fi grăbit dacă nu o întâlneam pe Aneta. Lucra șefă a bibliotecii din Valea Mare, iar eu – mecanic și șofer la cinematograful mobil, deserveam 6 sate. Ea a venit la film, iar șeful de club îmi spune, uite cine a venit la noi, ce fată frumoasă. Când a trecut pe lângă mine, i-am văzut cosița lungă și frumoasă. Nu m-a purtat mult timp acea cosiță după sine, a cedat repede (râde).
— Sunteți un tată și un bunic fericit?
— Și străbunic. Am doi feciori, doi nepoți și două nepoate, tot atâția strănepoți. Soția a lucrat învățătoare, două nurori și două nepoate sunt pedagogi, profesoară de franceză și director de gimnaziu, profesor la Academia de Studii Economice și director de liceu. Sunt nu doar un om fericit, ci și bogat.
— Sunteți bogat și la suflet. Dar n-am terminat de vorbit despre învățătură…
— După armată, am absolvit școala serală în Ungheni și am fost ales primar în Valea Mare. Aveam atunci 30 de ani. Au avut încredere. Peste un an am fost trimis la studii la Odessa, mă pregăteau ca lucrător de partid în ramura agriculturii. La întoarcere am lucrat instructor la consiliul raional, dar în curând Iacob Ciachir m-a invitat ca agronom în sovhoz unde am lucrat 6 ani, dar după o mică critică la adresa lui, am înțeles că e mai bine să plec. M-am dus să lucrez ca șofer la baza auto, dar în curând am fost numit șef de coloană. Am muncit până m-am îmbolnăvit, au fost suspecții serioase, dar, din fericire, nu s-au confirmat. Dar îmi pierdusem puterile. Știți ce leac m-a pus pe picioare? Pojarnița cu ulei, ținută la baie de aburi. Am băut jumătate de an. Lupta cu boala mi-a luat trei ani și cariera mea atunci s-a terminat. Câțiva ani până la pensie am fost muncitor de rând.
— Pentru suflet toți acești ani ce ați avut?
— Am iubit mult dansurile și am dansat bine. Am îndrăgit de mult șahul, jocul de dame, domino, nu refuz să joc cărți.
— Visați la ceva?
— Visez. Și dacă se va realiza, voi fi cel mai fericit om. Departe, în Australia, am un nepot și doresc foarte mult să văd această țară, să mă plimb pe malul Oceanului Pacific.
