Statul va subvenționa parțial organizațiile obștești „Asociaţia Nevăzătorilor din Moldova” şi „Casa Republicană de Cultură a Surzilor din Moldova” în contextul facilitării accesului la obiectivele și manifestările culturale. Proiectul elaborat de deputata PAS Maria Pancu a fost votat de Parlament în două lecturi, transmite IPN. Pentru acoperirea acestei măsuri sunt necesari 2 400 mii lei, mijloace ce vor fi utilizate pentru implicarea persoanelor cu dizabilități în procesul de organizare și participare la activitățile și măsurile culturale. Potrivit aceluiași proiect, 19 967 mii lei ar urma să fie destinați majorării compensațiilor pentru serviciile de transport persoanelor cu dizabilități din raioanele țării și din municipiul Bălți, la nivelul compensației de care beneficiază locuitorii din municipiul Chișinău.