Irina Savciuc, o tânără de 32 de ani este protagonista interviului din această săptămână. Este o domnișoară plină de viață, care în ciuda problemei cu care se confruntă a încercat mereu să pună accent pe abilitate și nu pe dizabilitate. A rămas paralizată la o vârstă fragedă. Nu avea decât un an, când o injectare incorectă a unui vaccin i-a schimbat radical modul de viață și i-a pecetluit un destin greu, țintuind-o la pat pentru tot restul vieții. Dat fiind faptul că recent a fost marcată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, ne dorim să promovăm o înțelegere mai bună în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale.
— Cât de adaptată ai găsit lumea în care te-ai pomenit?
— Faptul că locuiam la sat, unde nu existau condiții pentru copiii cu nevoi speciale (locomotorii în cazul meu) în anii în care am copilărit eu mi-a dat mult de furcă. Am fost nevoită după 25 de ani de trai în Todirești să mă mut în oraș, unde persoanele cu probleme au condiții mult mai bune.
— Cum arată o zi din viața ta, ce activități desfășori?
— Din motivul că nu mă pot deplasa, cercul meu de activități este redus. Practic tot timpul meu e liber, fiindcă studii nu fac şi sunt inaptă de muncă. În oraș nu pot ieşi, doar când vine fratele de peste hotare, el mă mai scoate la plimbare cu mașina. În schimb mi-am găsit anumite ocupații, care nu necesită deplasare. De exemplu, zilnic desfășor activități educaționale cu nepoțica mea de 2 anișori.
— Povestește-ne despre visurile tale.
— De mică visam să fac studii. La 8 ani am mers pentru prima dată la gimnaziul Todireşti după care venea învățătoarea la domiciliu si aşa am studiat cele 4 clase primare. Învățam bine, era mândră de mine profesoara, ba chiar şi directorul. Momentul trist a venit după aceşti 4 ani. Directorul a hotărât să-mi întrerupă studiile din motivul că în clasa a V-a trebuiau să vină mai mulți profesori la domiciliu. Dânsul zicea că nu trebuie să mai continuu, deoarece am capacități foarte înalte și e suficient ce învățasem în acești 4 ani. După ce terminasem studiile, am pregătit toți copii din mahala de grădiniță, școală. Făceam și lecții adăugătoare cu unii copii şi chiar şi temele cu unii de clasele 7, 8 și 9. Însă acum regret că n-am continuat studiile ca să pot şi eu să fac măcar un colegiu.
— În ultimul timp s-au făcut niște pași în direcția unui mediu mai prietenos persoanelor cu nevoi speciale, pe tine te-au ajutat într-un anumit fel aceste schimbări?
— Și da, și nu. Multe activități sau proiecte care sunt realizate implică mai mult copiii cu nevoi speciale, și mai puțin se pune accentul pe cei maturi. Totuși mă bucură faptul că au început să se miște lucrurile și în această direcție, se observă o tendință pozitivă, atunci când se încearcă să ne integreze în societate prin diferite modalități.
— Ce părere ai despre școlile incluzive, unde crezi că s-ar simți mai bine un copil cu nevoi speciale: în școli incluzive sau în centre speciale?
— Consider că un copil cu nevoi speciale ar fi mai bine să-și facă studiile într-un centru special, fiindcă în școlile incluzive necesitățile acestuia ar putea fi neglijate.
— Care sunt principalele probleme cu care te confrunți la moment?
— Sunt multe probleme cu care mă confrunt chiar și zi de zi, dar principala este că, neavând un loc de trai stabil în oraș, nu am nici înregistrare aici. Din acest motiv întâmpin anumite piedici la soluționarea unor probleme. Acum, recent, trebuia sa scriu cerere pentru ajutor social. În oraș nu eram acceptată din cauza că nu sunt înregistrată aici, în sat nu mi se permitea fiindcă asistenta socială a spus că de 7 ani nu mai locuiesc în sat și nu se poate. M-am simțit foarte ofensată, însă s-a găsit cineva, care m-a ajutat și îi sunt recunoscătoare.
— Crezi că s-ar schimba ceva în țară dacă la deciziile la nivel regional și local ar participa și persoanele cu dizabilități?
— Da, sunt convinsă de acest lucru, deoarece unele persoane din categoria respectivă sunt destul de active și chiar vor să schimbe lucrurile spre bine.
— Ce îi lipsește soci-etății de astăzi pentru integrarea persoanelor cu nevoi speciale?
— În primul rând, con-diții de accesibilitate la diverse instituții.
— Ce mesaj ai avea pentru persoanele cu dizabilități, care să le sprijine și să le inspire în viața?
— Pentru a avea mai multă plăcere de viață trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă, chiar dacă vor apărea obstacole, speranța și curajul ne vor ajuta să le depășim.
