Pentru această săptămână, specialiştii vin cu prognoze de 500-600 de cazuri de COVID-19 pe zi, a anunțat premierul Ion Chicu în urma discuţiilor cu epidemiologii, transmite IPN.
Ion Chicu a precizat că această evoluție vine ca urmare a reluării activităţilor economice la 1 iunie. Pentru a face faţă noului val de infectări, pe parcursul acestei săptămâni, Ministerul Sănătăţii va asigura în jur de 2000 de paturi în instituţiile medicale şi la Centrul COVID de la Moldexpo.
„Suntem în situaţia când nu mai putem aplica acel mecanism pe care l-am aplicat la mijlocul lunii martie, adică de stare de urgenţă, de „Stați Acasă!”, de blocare totală a activităţilor economice. Nu putem face acest lucru pentru că nu mai avem resurse, nu mai avem rezerve şi, dacă blocăm economia, o să intrăm în altă criză, care înseamnă imposibilitate de a achita salarii şi pensii, imposibilitatea ca oamenii să se poată întreţină”, a spus premierul, luni, după şedinţa conducerii de vârf a ţării.
Prim-ministrul a mai spus că în cazul de faţă eforturile Guvernului, ale instituţiilor publice nu sunt suficiente pentru a stăpâni această pandemie. „Noi avem în arsenal doar un instrument, să vă convingem şi să vă rugăm”, a menționat Ion Chicu, reiterând apelul către populație să respecte măsurile de protecție și prevenire a răspândirii infecției COVID-19.