Negocieri eșuate. Vor fi reluate
„Nu am obținut rezultatele scontate”, a declarat consilierul prezidențial Mykhailo Podolyak despre runda a doua de negocieri între autoritățile ucrainene cu Federația Rusă. Va avea loc cea dea treia rundă. „Singurul lucru pe care îl pot spune este că am discutat suficient de detaliat aspectul umanitar, în timp ce destul de multe orașe sunt asediate. Este o situație dramatică cu produsele alimentare, cu medicamentele, cu posibilitate de evacuare”, a spus consilierul președintelui ucrainean.
A opta zi de război din Ucraina
a fost grea, dar optimistă, a declarat aseară Aleksey Arestovich, consilier al președintelui Zelensky. Lângă Nikolaev, invadatorii au fost bombardați din instalații Grads. La Herson, Forțele Armate ale Ucrainei au distrus aproximativ 1000 de agresori, 20 de elicoptere, 200 de mașini. În Gostomel, au avut loc două lupte de stradă, apărătorii ucraineni au nimicit o concentrare de trupe.
Incendiu la o centrală nucleară
Astă noapte noapte, în urma bombardamentelor rusești, un incendiu a izbucnit pe teritoriul centralei nucleare din Zaporijie. Trei etaje din cinci ale uneia dintre clădirile complexului de antrenament au luat foc. Ore la rând, invadatorii nu au permis pompierilor să se apropie de obiect, trăgând în ei.
În legătură cu incidentul, ministrul energiei al Ucrainei, Herman Galușcenko, a avut o discuție telefonică cu colega sa americană Jennifer Grenholm, pe care a informat-o despre pericolul unei catastrofe globale. El a reiterat solicitarea ca SUA să pună interdicție pe zborurile deasupra Ucrainei, iar președintele Zelensky, adresându-se europenilor, a amintit că centrala e compusă din șase reactoare, în timp ce la Cernobâl a explodat unul singur.
Lumea a întârziat și suportă consecințele
Răspunzând la întrebarea unui corespondent american care sugera că președintele SUA a întârziat să ajute Ucraina în condițiile invaziei ruse, președintele Volodimir Zelensky a spus că întreaga lume a întârziat să ajute Ucraina.”Toată lumea a întârziat cu Ucraina. Și, să mă ierte. Despre aceasta au spus chiar oamenii din toată lumea, nu oamenii mei. Uitați-vă ce se întâmplă în toate orașele de pe glob. Oamenii ies și susțin. Toată lumea ar trebui să știe că lumea a întârziat cu această politică”, a spus președintele ucrainean.
Incendii și bombardamente în Harkiv, dezastru în Mariupol
Unul din atacurile masive asupra zonelor rezidențiale din Harkiv a fost efectuat de teroriștii ruși ieri în jurul orei 15:40. Potrivit Serviciului regional de urgență, microraionul Severnaya Saltovka a suferit cel mai mult din cauza salvelor de artilerie și a rachetelor. În total, au ars circa 40 de blocuri de locuit. Pentru stingerea acestora au fost angajați 140 de persoane cu 48 de autospeciale, nevoiți să stingă incendiile sub bombele inamicului. Primarul Igor Terekhov, i-a îndemnat pe locuitorii orașului să se adăpostească în metrou: „Livrăm mâncare caldă, medicamente. Începând de poimâine (5 martie), va fi posibil să dispunem de medicamente în fiecare policlinică. Spre noi vine un ajutor umanitar uriaș”.
Iar primarul Mariupolului declară că inamicul nu permite reluarea alimentării cu apă, căldură și electricitate, a deteriorat comunicația feroviară, îngreunează aprovizionarea cu alimente, creând un blocaj. În mod deliberat, în șapte zile, invadatorii au distrus infrastructura critică pentru viața orașului.
Legi organice, în condițiile legii marțiale
Rada Supremă a adoptat o serie de documente importante care prevăd:
– înăsprirea răspunderii pentru crimele împotriva fundamentelor securității naționale a Ucrainei în condițiile legii marțiale (pentru jaf, sabotaj, trădare – închisoare pe viață cu confiscarea proprietății);
– naționalizarea activelor companiilor rusești, persoanelor juridice și persoanelor fizice;
– aprobarea decretului prezidențial privind mobilizarea;
– aprobarea apelului de sprijin în instituirea unei zone de excludere a zborurilor;
– privind protejarea intereselor subiecților de raportare și alte documente în perioada legii marțiale.
Rusia, în încercarea de a reinventa circuitul financiar
Rusia a identificat trei state ca care ar încearca să creeze un sistem alternativ de decontări financiare. Despre aceasta a comunicat într-un video pe Facebook ministrul de externe ucrainean Dmitri Kuleba. „Rusia suportă deja impactul sancțiunilor, dar încă insuficient. Rusia este în cautarea unor soluții și a găsit trei țări asupra cărora face presiuni de a coopera activ în încercarea de a crea modele alternative de afaceri și sisteme alternative de decontari financiare. Știm despre care țări este vorba. Înțelegem că se încearcă să se facă bani pe sânge ucrainean. Noi, și nu numai noi, vom lucra cu statele respective ca să nu se bage prea mult în această poveste”, a subliniat ministrul.
Distanța între scaunele de la masa lui Putin ca reper în politicile de la înalta curte
Serghei Pugaciov, un fost bancher rus și fost prieten al președintelui Vladimir Putin, este încrezător că Ucraina va câștiga războiul pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei. Despre aceasta el a spus într-un interviu acordat fondatorului publicației ucrainene „GORDON”.
„Pentru a îngenunchea Ucraina, armatei ruse de astăzi îi lipsesc, mai întâi de toate abilitățile, echipamentul, capacitățile, spiritul și multe altele. Dar dacă cineva ar dori să o facă, să admitem, conducerea armatei ruse – atunci ar putea să o facă în modul pe care îl posedă. Care a fost aplicat în Siria. Acesta înseamnă prăbușirea caselor, transformarea lor în praf și pulbere. Chiar dacă Putin este pregătit pentru asta, armata nu va accepta, generalii nu vor fi de acord. Sunt sigur sută la sută. Între Şoigu şi generalii care conduc efectiv armata, distanţa este mult mai mare decât între Şoigu și Putin la masă”, a spus el.
Nu poți genera securitate clătinând barca
Statele Unite examinează perspectivele în cazul excluderii Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU, dar nu există nicio decizie cu privire la inițierea încercării de a realiza acest lucru, s-a declarat de la Departamentul de Stat. În paralel, Casa Albă a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei și Belarusului pentru invadarea Ucrainei:
– controale stricte la export (se aplică Belarusului, în special bunurilor de înaltă tehnologie);
– sancțiuni față de 22 de întreprinderi rusești de apărare;
– restricții la exportul de tehnologii pentru industria petrolieră;
– sancțiuni companiilor implicate în finanțarea armatelor Rusiei și Belarusului.
În acest context se înscrie și decizia Ministerului polonez de Externe, care a anunțat că la Varșovia a început sechestrarea bunurilor din proprietatea Rusiei.
Separatiștii din Donețk-Luhansk, chemați „la datorie”
Majoritatea acestor oameni au pașapoarte rusești. Acum unii dintre ei sunt tranzitați prin teritoriul regiunii Rostov, Krasnodar și Crimeea ocupată temporar pentru a asigura o operațiune ofensivă navală asupra Odesei. Altă parte a fost dusă la Belgorod, pentru a servi drept carne de tun în realizarea intenției de capturare a Kievului.