Potrivit premierului Ion Chicu, sistemul medical este cu mult mai pregătit în eventualitatea celui de-al doilea val COVID-19, care ar putea fi în toamnă, inclusiv și sub aspect de pregătire a personalului medical, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, șeful executivului a declarat că situația epidemiologică este gestionată și nu mai persistă riscul care era la începutul lunii aprilie. Potrivit lui, chiar dacă statisticile sunt în creștere, acest lucru este explicat și prin relaxarea treptată a restricțiilor – reluarea comerțului cu amănuntul, revenirea bugetarilor la muncă etc.
Ion Chicu a mai spus că, în comparație cu alte state, în Republica Moldova nu este cea mai rea situație. Și în opinia sa, acest fapt se datorează atât medicilor, cât și cetățenilor care s-au conformat restricțiilor și apelului de a sta acasă.
În contextul pregătirilor pentru un eventual al doilea val de COVID-19, la rectificările aprobate la buget, a fost prevăzut un fond suplimentar 300 de milioane de lei. De asemenea, în stoc mai sunt teste, echipamente.
Din 17 martie și până pe 15 mai, în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență în legătură cu pandemia COVID-19. Din 16 mai și până pe 30 iunie a fost declarată stare de urgență în sănătate publică.
Până în prezent, au fost confirmate peste 6 300 de cazuri de COVID-19, dintre care peste 350 sunt în rândul angajaţilor sistemului de sănătate. De asemenea, au fost raportate 221 de decese asociate noului tip de coronavirus.