Cei care și-au asumat responsabilitate sunt membrii Grupului de Acțiune Civică „Mediator” de la biblioteca publică de aici. Dintre lucrări se prevăd: curățirea celor două fântâni de acumulare, amplasate în imediata apropiere a izvorului, montarea unei balustrade, costul ei de 5 mii de lei va fi acoperit de finanțator, construirea unui podeț nou, care duce spre izvor, renovarea corpului țevii de scurgere. Dar, potrivit Cristinei Sîrbu, bibliotecara–șefă, vor mai fi realizate și altele, cum ar fi: construirea scărilor care le-ar ușura considerabil deplasarea corneștenilor care merg cu trenul și urcă dealul spre oraș, punându-și viața în pericol, fiindcă aici nu sunt scări, apoi va fi amenajat un loc de odihnă, datorită donației de butuci a pădurarului, vor fi turnate ghiveciuri din beton și vor fi sădite pentru a înfrumuseța zona.
Cristina Sîrbu a ținut să mulțumească tuturor corneștenilor care s-au implicat activ în mod voluntar la implementarea proiectului „Renovarea izvorului”.
Proiectul „Renovarea izvorului” a fost aplicat de către Grupul de Acțiune Civică „Mediator” la Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM), care este beneficiară a programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeana și Fundația Konrad Adenauer, Republica Moldova.