Lunea trecută, la Biblioteca Publică „Dimitrie Cantemir” din Ungheni, a fost prezentată o carte cu denumirea din titlul articolului («Одному как согреться?»), în care se simte amarul singurătății. Autoarea cărții este Liudmila Maksimova, băștinașă din Ungheni, unde, cum a spus ea însăși, au trecut cei mai buni ani ai vieții – copilăria și tinerețea.
Ea a povestit că s-a născut în familia unui grănicer în retragere și a unei contabile de la cinematograful „Octombrie”. Dragostea față de poezie a luat-o de la tatăl ei, care iubea operele lui Pușkin, Nekrasov, le cunoștea, iar față de cântec – de la mama, care cânta frumos, chiar făcuse înregistrări la radio. La școală a studiat cu ușurință, a reușit la toate disciplinele, deși a petrecut cea mai mare parte a timpului pe terenul de sport. Compunerea de la examenul de absolvire, pe neașteptate pentru sine, Liudmila a scris-o în versuri, uimindu-i pe toți profesorii din oraș.
Dar, în alegerea profesiei, rolul principal l-a jucat profesorul de fizică care o ducea pe ea, unica fată, la olimpiade. După ce a ocupat locul I la olimpiada republicană, a fost invitată la Universitatea de Stat fără examene. Dar era atrasă de un oraș mare și a intrat la Universitatea Tehnică din Leningradul de atunci, facultatea de fizică de înaltă tensiune. „La ce mi-a trebuit, nici eu nu știu”, zâmbește Liudmila. Au urmat cursurile superioare de stat din Kiev, cursuri de brevetare și pe ambele le-a absolvit cu mențiune.
„Am cumpărat odată o chitară, am început să cânt și am avut îndrăzneala să ies pe scenă și să cânt», își amintește oaspetele. Desigur, a fost observată și în viața ei au apărut teatrul, cunoștințele printre oamenii celebri, concursurile poetice și victorii la ele, monospectacolele și compozițiile poetice. Dar, la începutul anilor ’90, sălile au început să se golească, iar ea și-a dat seama că a venit timpul să pună punct. Pentru Liudmila a început perioada amară a pierderilor – an după an, și-a pierdut rudele, pe cei dragi, prietenii și copiii. La sfârșitul anilor ’90, potrivit ei, avea sufletul pustiit și devastat, nu mai dorea să trăiască: „Știți, Domnul ne dă încercări, dar el ne oferă sprijin. Pentru mine, aceștia au fost prietenii mei muzicieni. Vino, ziceau ei, la repetiții, iar eu le spuneam – ce repetiții, dacă nu pot nici să vorbesc, d-apoi să cânt. Și din nou a fost observată, pe versurile ei au fost scrise câteva cântece, acest lucru a însuflețit-o, a început să colaboreze cu un compozitor celebru, dar nu putea dura le nesfârșit. Apoi a susținut concerte, a evoluat la radio, a moderat programe și… nunți, câștigând bani pentru trai. „Cum se vede, de la naștere sunt înzestrată cu un mare potențial creativ și când s-a redus numărul de spectacole și concerte, energia trebuia să se realizeze într-un fel, așa că am început să scriu câte puțin. Mai degrabă, a fost un fel de psihoterapie. Le-am dat unora să citească, le-am trimis prietenilor din Moldova și persoane cunoscute din cercurile literare, observând profunzimea, sinceritatea, talentul, m-au sfătuit să public cele scrise. Dar era nevoie de bani și din nou mi-au ajutat prietenii. Așa s-a născut această carte”, spune ea.
Cartea a fost editată cu un tiraj mic, 300 de exemplare, și ea a adus câteva pentru pământeni.
