Salariații ar putea beneficia de o vacanță de Anul Nou, în perioada 31 decembrie-2 ianuarie. Zilele libere ar putea să fie incluse în Codul Muncii la propunerea Confederației Naționale a Sindicatelor. De asemenea, sindicatele propun completarea Codului Muncii cu încă o zi liberă, 1 iunie, când este marcată Ziua internațională a ocrotirii copilului.
Potrivit CNSM, vacanța de Anul Nou le va permite salariaților să dedice mai mult timp familiei, sănătății, îndeletnicirilor preferate, ceea ce le va îmbunătăți sănătatea, le va ridica moralul, le va ajuta să abordeze ulterior mai energic și mai eficient sarcinile profesionale.
Cât privește Ziua internațională a ocrotirii copilului (1 iunie), încă în 2016, deputații au decis să o includă în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă în Republica Moldova, dar așa și nu a fost completat Codul Muncii cu această dată.
Alte modificări propuse de sindicate se referă la procedura de concediere în cazul reducerii statelor de personal. Solicitat de IPN, șeful Departamentului juridic al CNSM, Eugeniu Covrig, a declarat că propunerea ține de extinderea, de la două la trei luni, a termenului de preavizare despre concediere a persoanelor care se apropie de vârsta de pensionare sau a persoanelor cu dizabilități. Extinderea termenului le-ar acorda acestor persoane mai mult timp ca să-și găsească un nou loc de muncă.
Alte propuneri se referă la obligativitatea angajatorului să formuleze în scris refuzul argumentat de a accepta o persoană la muncă. Or, astăzi legislația prevede că refuzul în scris este prezentat doar gravidelor și celor femeilor cu copii mici. Eugeniu Covrig susține că este dreptul oricărei persoane să cunoască de ce nu a fost acceptat la un loc de muncă.
Propunerile Confederației Naționale a Sindicatelor au fost expediate pentru examinare Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.