Muzicianul, dirijorul și compozitorul Dumitru Miller s-a născut în Ungheni și a trăit aici. Acum casa sa se află în orașul Ashdod, Israel, însă baștina pentru el înseamnă la fel de mult și o vizitează des. La începutul lunii martie, maestrul a venit în oraș din nou și atunci a avut loc această conversație.
— Viața ta e împărțită în două: una e tinerețea, lipsa de experiență, a doua — succesul, aprecierea…
— Nu este chiar așa. Experiența am început să o dobândesc aici și am acumulat una bună. Iar culmea ei consider practica în formația lui Mihai Dolgan „Noroc”, unde am fost dirijor. Asta a fost o școală adevărată.
— Ansamblul „Panorama” de la Palatul de Cultură Ungheni a fost grădiniță sau creșă?
— A fost baza. Atunci învățam a căuta, a experimenta. Nu pot să spun că „eu” am învățat a căuta. Băieții din orchestră chiar m-au sprijinit, ne-am găsit propriul stil, ne plăcea.
— De unde, în general, a început muzica ta?
— Prima mea profesoară a fost Jana Marcovscaia-Bodolica. Ca acum îmi amintesc acea mică școală de la colț, vizavi de cinematograful „Octombrie”, în care se făcea focul în sobe. Ce-i drept, la început nu înțelegeam nimic în acea muzică. Apoi, ceva a venit, deși nu prea îmi plăcea nici muzica clasică, nici cea populară. Voiam ceva al meu. Am intrat la școala de muzică din Bălți, unde a început totul. Mi-a fost interesant să improvizez, primele cântece am început să le compun acolo. De altfel, tot atunci, am dat peste versurile lui Mateevici care acum le cunosc toți: „Limba noastră-i o comoară în adâncuri înfundată”… și am scris o piesă de estradă. Oare puteam eu să bănuiesc ce vor ajunge aceste rânduri? O mai păstrez și acum. Apoi am început să iau melodii populare și să fac adaptări de estradă, să schimb armonia.
(Aici conversația noastră s-a întrerupt și ne-am dus la repetiția orchestrei de estradă „Bravissimo” la Școală de Muzică, iar discuția a continuat mai târziu).
— Ceea ce am văzut acum este pentru mine o mare surpriză. Am avut cândva un vis – să am un astfel de colectiv, ca de mici copiii să se învețe cu muzica de calitate. Le mulțumesc mult pedagogilor care au creat acest colectiv. Deci, despre ce vorbeam?
— Despre faptul că ai început a avea un fel de „mâncărime” și ai început să compui.
— Da, am început să compun și compuneam. După absolvire am ajuns la școala de arte din orașul Cornești, unde am creat un mic diksiland și ne ocupam serios de muzică. Dar cu adevărat făceam muzică încă la Ungheni, atunci eu am început să compun foarte multă muzică instrumentală și să o interpretăm cu orchestra. Eu voiam să o interpretăm fără instrumente electronice, la trompete, trombon, viori. Imi amintesc de primul meu concert în Ungheni, pe 1 martie 1983. Vechea casa de cultură și formația noastră de estradă „Oberton” din care făceau parte Eugen Ivanțov, Dumnezeu să-l ierte, Costea Mușet, fratele lui, Sașa, Nicolae Marcu. Peste un an s-a născut și „Panorama”, — 4 saxofoane, 4 trompete, dar trombon nu aveam și atunci în orchestră au venit interpreții de muzică populară — Valeriu Cernenco, frații Dumitru și Ion Curus, Ion Cobzac. Cu ei am cucerit titlul de colectiv popular. „Panorama” a existat 10 ani.
— Când a apărut dorința de a pleca?
— Păi, nu am vrut să plec nicăieri. Eu sunt conservator. Dar era o situație dificilă și confuză și nu pot explica, cum s-au întâmplat toate. Am plecat, probabil, din cauza apartamentului. Făceam, naveta între Cernăuți, de unde e soția mea, Ungheni și Chișinău. Am lucrat cu profesioniști în România, care mi-au ajutat foarte mult să învăț limba. Acolo am făcut cunoștință cu Dan Spătaru.
— Ai plecat în mod spontan?
— Spontan. Era în anul 1995. M-am pomenit într-o țară, pe care nu o știam, nu cunoșteam limba ei. Am crezut că niciodată nu voi putea face muzică. M-am angajat la o fabrică, asamblam aparate de aer condiționat, lucram zi și noapte, am achitat rata pentru apartament și acum locuiesc în centrul orașului. Atunci am decis că trebuie să fac ceea ce îmi place. Am început la un restaurant, care m-a ajutat să studiez limba ebraică. Odată pe stradă am întâlnit legenda orchestrei „Orizont”, pe Iașa Limpert, și el s-a interesat unde este folclorul meu balcanic… Am creat o mică orchestră, iar acum avem și un studio. Cântam, dar nu eram solicitați. Am angajat un interpret, eu am început să cânt în ebraică, piesele erau difuzate la televizor. La scurt timp cu orchestra am ajuns la televiziune și au început să ne invite. Acum Impressive Flight Orchestra are 26 de muzicieni din diferite țări. Am creat o formulă a raportului de instrumente, nu am contrabas, nu folosim microfoane. Acum avem deja ascultătorii noștri.
— Ce răsună acum în muzica ta?
— În ea mai mult de 50% este muzică moldovenească. În plus, am compus „Simfonia basarabeană”, vreau să o interpretăm la Chișinău, cu Orchestra Simfonică a Teleradio Moldova. Este muzică clasică bazată pe folclor. Acesta este visul meu. Și mai visez la festivalul „De la Prut până în țara sfântă”.
