În luna iulie, unghenenii au marcat un sfert de secol de la adoptarea oficială a însemnelor heraldice ale municipiului — stema și drapelul local. Evenimentul a fost sărbătorit printr-un flashmob organizat în Piața Independenței de către ansamblul de dansuri „Unghenenii” (coregrafă Cristina Rotăraș), prin discursuri ale oficialităților locale și vernisarea unei expoziții cu schițe ale însemnelor heraldice. Expoziția, găzduită la parterul Primăriei municipiului Ungheni, este deschisă publicului timp de două săptămâni și oferă o incursiune în procesul de creație a identității vizuale a orașului. Cu această ocazie, am discutat cu Silviu Tabac, HERALDIST DE STAT AL REPUBLICII MOLDOVA, specialistul care a oferit recomandări esențiale în procesul de elaborare a simbolurilor Ungheniului. Cum se naște o stemă? Ce reguli trebuie respectate? Și de ce contează ca fiecare localitate să-și cunoască și să-și respecte identitatea vizuală? Răspunsurile ne dezvăluie o lume unde istoria, tradiția și rigoarea se împletesc armonios.
— Care a fost rolul Dvs. în elaborarea însemnelor heraldice ale municipiului Ungheni?
— Au fost mai multe etape în care am colaborat la elaborarea simbolurilor municipale. În prima fază, unii dintre autori — printre care, de exemplu, și Mihai Mireanu — au apelat pentru diverse consultații la mine, în calitate de membru al Comisiei Naționale de Heraldică. Le-am expertizat proiectele inițiale, am corectat greșelile care apăreau și, astfel, a luat sfârșit prima etapă. A urmat o a doua fază, în care Consiliul Municipal a decis ca proiectele selectate să fie supuse expertizei Comisiei Naționale de Heraldică, pentru ca aceasta să își exprime opinia profesionistă. Atunci, tot în calitate de membru al Comisiei, am evaluat proiectele propuse. Din câte îmi amintesc, a fost preferat proiectul lui Victor Crudu și echipa sa, cu recomandarea Comisiei ca autorul să găsească neapărat un loc pentru cheia din vechea stemă sovietică a orașului Ungheni — simbol care, în cazurile în care nu contravine simbolisticii naționale, se recomandă să fie păstrat. A urmat etapa a treia, în care am participat activ la finalizarea proiectului, fiind coautor al mai multor elemente, și am contribuit la finalizarea lucrării prezentate de echipa locală reprezentată de Victor Crudu, un pictor celebru. După aceasta, am realizat actele explicative necesare și am publicat materiale informative.
— Care sunt criteriile esențiale care trebuie respectate în crearea unui însemn heraldic pentru o localitate?
— Sunt câteva aspecte esențiale care trebuie luate în considerare. În primul rând, trebuie înțeles că heraldica nu este un domeniu simbolic arbitrar, ci o știință bine structurată încă din secolul al XI-lea. Până în secolul al XVI-lea s-au cristalizat regulile canonice principale, iar ulterior au urmat doar mici completări sau adaptări naționale. Un al doilea aspect este că stema trebuie să reprezinte exclusiv elementele definitorii ale unei localități — nu ceea ce se întâlnește peste tot, ci ceea ce este specific doar acelui loc. Comisia Națională de Heraldică are o listă de embleme frecvent dorite, precum spice, soare, porumb, viță de vie sau cartea. Acestea, însă, nu sunt utile tocmai pentru că sunt prea comune. Un al treilea criteriu important ține de ținuta stemei. Ea trebuie să îmbine armonios două-trei embleme principale, în conformitate cu regulile de compoziție și armonie heraldică, dar și să aibă o ținută artistică valoroasă. De aceea, implicarea pictorilor profesioniști — cum a fost cazul la Ungheni — este nu doar binevenită, ci necesară. Aceștia reușesc să creeze o legătură vizuală cu percepția omului de rând, care trebuie să vadă în stemă nu doar un simbol semantic, ci și o imagine frumoasă. Interpretarea artistică facilitează înțelegerea și reținerea simbolului. Este important ca toate părțile implicate — partea științifică (Comisia de Heraldică), partea normativă și cea artistică (autori, pictori), împreună cu autoritatea locală — să ajungă la un consens. Doar așa se poate ajunge la o simbioză reușită, în care nimeni nu rămâne nemulțumit. O stemă se face o dată și pentru totdeauna, iar toți — inclusiv cetățenii care o poartă — trebuie să se mândrească cu ea.
— De ce, la Ungheni, s-a optat pentru acei doi cai, care ies cel mai mult în evidență?
— Este și scutul, este și brâul, dar caii sunt elementul decorativ cel mai vizibil. Ungheniul, la momentul respectiv, avea statutul de municipiu și reședință de județ, ceea ce i-a permis să aibă un număr mai mare de elemente secundare, inclusiv susținătorii — caii — și panglica cu deviză. În heraldică, ceea ce apare în scut este stema propriu-zisă, așa-numita stemă mică, care poate funcționa și independent de ansamblul mai complex. În cazul Ungheniului, elementele principale din scut sunt dungile verticale, căpriorul de argint și cheia. Caii sunt elemente decorative, alese și pentru că orașul a aparținut cândva ținutului Iași și județului istoric Iași-Bălți — regiuni în care cabalinele erau simboluri frecvent folosite. În heraldica universală, caii sunt foarte bine stilizați, în special în tradiția engleză, iar aspectul lor artistic este foarte reușit. De aceea ies în evidență. În același timp, în scut avem figuri geometrice strict heraldice, cele mai vechi și mai valoroase: căpriorul, dungile. Acestea nu pot fi interpretate altfel — un căprior rămâne un căprior, o dungă rămâne o dungă. Se poate varia execuția artistică, dar simbolul rămâne neschimbat. Iar asta face ca stema să fie specifică doar Ungheniului.
— Cât de important este ca un oraș sau un sat să aibă însemne heraldice oficiale și bine documentate?
— Este esențial. Orice localitate care are conștiință de sine și dorință de identitate trebuie să aibă o stemă și un drapel. Acestea trebuie create respectând toate normele și trebuie să fie bine documentate, deoarece stemele se fac o singură dată și sunt menite să dureze pentru totdeauna. Așa cum nu se schimbă ușor numele localității, tot așa nu trebuie schimbată stema. Întârzierea elaborării și adoptării stemelor în Republica Moldova se explică prin lipsa de conștiință a autorităților locale. Mulți primari nu conștientizează importanța acestor simboluri, ceea ce îngreunează procesul. În timp, vor avea loc amalgamări administrative care vor duce la dispariția unor sate. Măcar stemele acestora vor rămâne în memoria colectivă. De exemplu, există sate mici precum Podul Lung, din comuna Sipoteni, raionul Călărași — are doar 10 case, dar are și stemă. Sau Sobari, din comuna Cremenciug, raionul Soroca — aproape necunoscut, dar cu stemă. În schimb, avem orașe întregi și chiar raioane care încă nu au stemă. De exemplu, Cahul și Soroca — orașe mari — nu au steme legale. Soroca folosește o stemă din perioada interbelică, care nu a fost reușită nici atunci, nici acum, și nu poate fi aprobată legal. Sunt lucruri care trebuie îmbunătățite. Avem încă multe probleme legate de identitate — nu doar lingvistice — și poate, paradoxal, tocmai din această întârziere se vor naște unele realizări.
— Vă mulțumesc pentru discuție. A fost un subiect care merită reflectat cu adevărat.
